fi dat vechile piese. Lângă Tamisa, nu departe de catedrala St. Paul, juca odată în localul unei mănăstiri părăsite trupa de copii, al căror succes a smuls marelui poet câteva rânduri disprețuitoare — nu lipsite și de putină gelozie, în „Hamlet”. Tot aici, de cealaltă parte a podului se află și vestitul The Globe. După spusa lui Shakespeare din corul introductiv la „Henric V“ : „acest O de lemn“, ar fi să ni-l închipuim rotund ca o enormă piuă, fără acoperiș, scena întinsă înainte și cu trei caturi de galerii împrejur. Firește, nimic n’a rămas din acest teatru; doar o biserică, unde se poate sloveni pe lespezi pomenirea de dramaturgi și actori, între cari și un frate al lui Shakespeare. E să trecem mai încoace, spre a găsi urmele teatrelor ce ființaseră cu cinste în urmă; deși clădirile vechi s’au fost ruinat, în locurile lor se ridică altele, păstrând și tradiția și numele. Așa e Covent Garden. Pierdut acum între magazii, înconjurat ziua de care și lume și zgomot; dar când se face liniște pe înoptate și treci sub porticu-i înegrit cu lungi stâlpi corintiani și poarta mare ce se deschide numai stagiunii de operă și balurilor, nu poți scăpa de solemnitatea unor gânduri. Câți artiști, câte vestite cântărețe, n’au urcat pe
