pornit mai cu adevărat din sufletul omenesc”.
Manuscrisul fusese dat spre citire lui Stuart Mill, care după o vreme intra pe ușă, palid, abia putând îngăima vestea, că manuscrisul era prăpădit. Carlyle nu-și pierdu răbdarea. Se puse să scrie din nou Revoluția Franceză, complectându-o la timp cu încă două volume. Aci fură scrise și Eroi și Cultul Eroilor, și Scrisorile și Discursurile lui Cromwell, cărți pline de viață, pregătite ca toate lucrurile mari, în tăcere și trudă. Muncea neîntrerupt până spre amurg, când se lăsau în odae clipele de odihnă, de liniște, pe cari le gusta mult Carlyle. „Erau, zice el, singura parte luminoasa din ziua mea neagră. Oh, acele jumătăți-ceasuri de seară, cât de frumoase, cât de binecuvântate erau“. Apoi de multe ori, cum se înopta, începeau a se ivi aici prieteni de-ai lui. Toți oameni de seamă: Tennyson, Leigh Hunt, Ruskin, Mill, Froude biograful, entusiastul John Sterling și alții. Trebuie să fi fost așa de interesant să vezi pe autorul Pietrelor Veneției alături de Carlyle ori pe un Emerson — căci venise și el în două rânduri din America. Prima lor întâlnire fuse la Craigenputtock: acolo, plimbându-se împreuna pe dealuri singuratice, se deschise vorba și despre
