antică), Adăugăm la acestea volumul poesiilor populare ale Românilor, pomenit mal sus, și mulțime de alte lucrări până acum fie date la tipar, plus o corespondență privată între dânsul și Ioan Ghica, amicul lui de tinerețe, întreținută timp de 40 de ani neîntrerupți, corespondență care acum se află în biblioteca Academiei române și numeră peste 1500 de scrisori legate în 5 volume. Cele mal multe scrieri ale lui Alexandri au fost publicate în «Convorbiri literare».
În anul 1878 «Societatea pentru studiul limbelor romanice» din Montpellier instituise un premiu pentru autorul celei mal bune poesii asupra «Cântecului Gintei Latine», în scop de a-’l pune în musică, și traducându-l în toate idiomele romane, să-l împrăștie în lumea latină. Se trimiseră poesii din toate părțile locuite de Latini, dar comitetul serbărilor recunoscu că poesia lui Alexandri îndeplinea singură condițiunile concursului. Pusă în musică de Marchetti (Roma) ea fu cântată în ziua de 10/22 Maiu 1878 la Montpellier, în fața unui public, de 60,000 de auditori. Alexandri fu serbătorit ca un rege.
În politică, rolul lui V. Alexandri a fost negreșit cam șters față cu activitatea sa literară; totuși nu trebue perdut din vedere că la 1848, prin presa franceză, a susținut aspirațiunile noastre și că după moartea părintelui său, rămânănd stăpân pe averea sa, de bună voe, cel înteiu în Moldova a desrobit pe țiganii săi.
V. Alexandri a fost Ministru al afacerilor străine pe timpul căimăcămiei lui St. Catargiu, V. Sturza și A. Panu (1858), ministru la acelaș departament sub Cuza-Vodă, în mal multe rânduri deputat, senator v.-preș. al Camerei deputaților, trimis în misiune politică extra-ordinară pe lângă împăratul Napoleon, regele Victor Emanuel și guvernul Marii Britanii de amicul și Domnitorul său Alexandru Ion I.
În anii din urmă al vieței sale la 1885, Alexandri a ocupat postul de trimis extra-ordinar și ministru plenipotențiar al M. S. Regelui Carol la Paris. El era membru al Academiei române încă de la 1867, data înființării el.
Orașul Bacău, locul de nascere al poetului, a ridicat în 1896 un monument în grădina publică în memoria sa.
Alexandru Ioan I (vezi Cuza).—
Alexi (Artemiu Publiu).— Profesor, născut la 1847 în Sangeorgie (Transilvania), încetat din viață la 15 Oct. 1896. A făcut studiile sale în Viena și Gratz, unde a luat la 1874 diploma de doctor în științele naturale.
De la 1874 până la 1893 a fost profesor de științele naturale la gimnasiul din Naseud.
El a scris și publicat:
«Resbelul oriental ilustrat» (cu d. M. Pop) (1878) ; «Românii la Plevna», disertațiune, (1880) «O escursiune botanică în România și Dobrogean», (1883) «Însemnătatea șciințelor naturale și reformele ce le reclamă studiul lor in școalele noastre» (1883) «Despre importanța studiului botanic» (1884) «Compendiu de Meteorologiă» (1889) «Helveția și Wilhelm Tell», (1889) «Die St-Georger Säuerlinge», (1892).
Alexi (Ioan). — Episcop greco-cato-român născut în Maladia (Selagiu) la 24 Iunie 1801, încetat din viață în Gherla la 29 Iunie 1863.
Absolvind teologia la universitatea din Viena la 1825, s’a hirotonisit și în 1856 a ajuns episcop în Gherla.
A publicat Gramatica românească, în limba latină (1826).
Ca episcop el a figurat ca membru în comitetul permanent ales de congresul național românesc din Sibiu la 1861, pentru dobândirea drepturilor Românilor.
Alexi (Marin).— Profesor, chimist, născut în Craiova la 1814, încetat din viață în Bucuresci la 25 Aprilie 1895.
A urmat clasele primare la vechea școală din Slatina, unde abea avănd versta de î8 ani, fu humit la 1826 profesor suplinitor de către Eforia școalelor; la 1832 trece ca profesor pentru cl. I-a a ILa și a IlI-ă în Craiova, ear la 1834, e adus în Bucuresci la colegiul sfântu Sava.
Cu începere de la 1850, cariera științifică a lui Alexi Marin se definește mal bine, fiind numit conservator al cabinetului de fizică și laboratorului de chimie la muzeul sf. Sava, dupe ce în decurs de cinci ani el își terminase și complectase studiile în Paris.
Profesor aproape la toate școalele cari s’au creat în București, el intră în 1868 la Universitate, și închee cariera șa la 1893 când se retrage ca cel mal în verstă din toți profesori noștri.
