La Varna sunt vre-o două-zeci de cabine de lemn în cari poți să intri și să te dezbraci cînd vrei să ei bae, și să ți se fure punga; în schimbul unei sume de 30 de bani, antreprenorul îți dă și un cearșeaf mare cît o batistă ca să te ștergi pe tot trupul. Dar două-zeci de cabine nu pot ajunge pentru două-trei sute de oameni; de aceia Bulgarii au luat obiceiul să se dezbrace pe malul mărei, și apoi după ce și-a luat baia, să se usuce la soare. El mai au și alt obicei, dobîndit prin practică: părăsesc marea umblînd numai într’un picior ca să nu umple de nisip pe cel-l’alt; apoi îl încalță, schimbă piciorul, pornesc iar la mare înapoi, ca să spele piciorul plin de nisip, și reîncep aceiași călătorie, ca la șodron.
Alții, mai înțelepți, se îmbracă mai întîi, își iau cizmele și obielele în mînă, intră iar în apă, încalecă pe măgarii cari i-au însoțit și se întorc drept acasă!
Trebue să știți că la Varna, dobitoacele joacă un mare rol, fie zis fără aluzie la locuitori.
Îndată ce te culci, începe un concert