de lemn și tot ce trebue spre a nu putea dormi în liniște, o masă cu trei picioare (un picior pierise negreșit în ultimul răsboiu ruso-turc) și un scaun de pae pe jumătate mîncat nu știu de cine.
Fereastra mea care dă pe stradă, n’a fost nevoie să o deschid, căci dînsa nu se închidea nici o dată, și ast-fel — ulița fiind foarte strîmtă, — am avut imediat deosebita plăcere de a vedea în casa din față pe un cetățean bulgar care se scîrpina cu mult foc, gîndindu-se poate la prințul de Coburg!
Alergînd după un spectacol mai plăcut, am pornit îndată pe malul mărei, unde nădăjduiam să rămîn uimit în fața frumuseților ei. Pe malul mărei nu sunt de cît 4—5 case particulare, și în port nu zărești nici un vapor, nici un bastiment, nici o corabie.
Bulgarii și bulgăroaicele din localitate, despărțiți de un cazac care păzea cu sabia scoasă, își luau tocmai baia. La dreapta se scăldau femeile cu copiii, la mijloc sta cazacul (pe mal bine înțeles), și la trei-zeci de pași mai departe erați bărbații amestecați cu cîinii, cu caii și cu măgarii.
