Părul alb
Între numeroasele teorii care au obiceiul să se plimbe prin vorbirele și scrierile noastre, este una care mă plictisește peste măsură și mi se pare grozav de copilărească — spre a nu zice dobitocească.
E faimoasa teorie a părului cel alb. Crez că nu e om pe pămînt, care într’o anume împrejurare să nu fi dat peste vre un fel de povățuitor ce’l îndemna să nu critice relele apucături ale unu! bărbat stricat, sub cuvînt că acel blestemat are părul alb.
Spre pildă, dacă te legi de un bătrîn veros și’l dai în tărbăceală cum i se cuvine, o dată ți se închide gura cu faimosul respect ce se cuvine părului cel alb al acestui nemernic.
La noi ca pretutindeni, ai să găsești sume de persoane de o reputațiune foarte urîtă cari au însă drept la respectul nostru pentru