că au păr alb, astfel încît respectul a ajuns nu o considerație ce se datorește meritului individului, ci un bir ce se plătește feței părului.
De obiceiu, cusururile omului ajungînd la cunoștința semenilor săi cu timpul, și dîndu-se cu desăvîrșire pe față, tocmai la vîrsta cînd părul începe să’și schimbe coloarea, ar trebui să nu mai îndrăsnim să criticăm pe nimeni îndată ce a trecut pentru dînsul vremurile tinerețe!
Apoi bine, pentru numele lui Dumnezeu, albirea părului este o infirmitate pe care o dobîndesc toți cei ce trăesc mult timp, nu este o diplomă de onoare, și dacă a rămas vorba să nu criticăm pe un cetățean pentru simplul motiv că are infirmitatea părului alb, ajungem departe de tot cu această teorie.
Nu ne mai rămîne decît să respectăm bubele de pe nasul lui x, și bătăturile de la picioarele lui z, cari poate au mai multe drepturi la compătimirea noastră. Dar să las gluma la o parte. Eu jur că n’am văzut nici o dată vre un tribunal declinîndu’și dreptul și competența de a judeca pe un
