săteanul s’a grăbit să spue: «să trăiți boeri D-v, nu sunt eu; e o pacoste pe capul meu. M’a închis în locul altuia, eu nici nu sunt din satul unde s’a comis furtul».
N’a avut însă vreme să’și sfîrșească spovedania și prezidentul l’a întrerupt zicîndu-i: «Toate bune băete, dar n’a venit dosarul fondului. Contestația se amînă». Jeandarmul a luat pe sătean și l’a condus la Văcărești unde a mai stat altă lună închis.
În sfîrșit, a venit și dosarul fondului, a venit și ziua judecăței. Contestația a fost admisă, tribunalul a constatat că dînsa era întemeiată și a ordonat punerea în libertate a săteanului.
Nenorocitul a făcut semnul crucei, a blagoslovit pe judecători, s’a retras oftînd și totul s’a sfîrșit.
Răul e, că totul s’a sfîrșit, tocmai atunci cînd totul ar fi trebuit să înceapă. Faptul acesta monstruos că un nevinovat a fost arestat și ținut închis două luni, urma în primul rînd să emoționeze pe reprezentantul ministerului public. Era dator să semnaleze imediat superiorilor săi și autorităților
