în drept, toate cele petrecute și să ceară pedepsirea celui ce executase mandatul de arestare.
Ministrul de interne era ținut apoi să facă lumină desăvîrșită, să afle care e sub-prefectul, primarul sau jeandarmul vinovat, și constatînd că a fost la mijloc rea credință, să dea pe culpabil judecăței. Nu s’a mișcat însă nici procurorul, nu s’a mișcat nici ministrul care, probabil, nici nu cunoaște faptul.
Cu pronunțarea sentinței care admitea contestația, s’a terminat odisea săteanului. Poate că vre un magistrat mai bun la suflet s’o ti mulțumit, să șoptească: «Bietul om, bine că a scăpat!»
Cînd o inichitate ca aceia despre care vorbii mai sus, s’ar comite cu un om de la oraș,—răul n’ar fi așa mare, abstracțiune fâcînd de fapt, bine înțeles. Orășeanul se va pricepe el să-și caute și să-și găsească satisfacția datorită.
Săteanul sărmanul, e mulțumit că a scăpat cu zile, că nu i-au putrezit oasele prin închisoare, și nici nu-l tae capul ce ar putea să facă mai departe. De aceia, pentru dînsul, administrația și
