Sari la conținut

Pagină:Dimitrie R. Rosetti - Între Capșa și Palat.djvu/212

Această pagină a fost verificată

Din mizeriile celor mici

Acum cît-va timp, un nenorocit sătean, s’a pomenit ridicat pe sus de la vatra sa, adus în București și închis la Văcărești, în virtutea unui mandat de depunere, dat pe baza unei sentințe definitive.

A protestat omul imediat, ne știindu-se vinovat întru nimic, dar vorbă de geabă. Administrația și jeandarmeria n’au vreme de discutat; forța publică nu’și perde timpul cu asemenea fleacuri.

În penitenciar, spunînd păsul său, țăranul a dat peste o inimă bună care l’a învățat să facă contestație spre a obține punerea în libertate dacă e eroare la mijloc. A ascultat povața, a făcut contestație și după o lună de așteptare, i-a venit rîndul să dea ochi cu justiția.

în fața magistraților, cu glasul muiat de lăcrămi, fără să aștepte să fie interogat,