trupul său, să’i dea cea din urmă sărutare. Intr’o clipă fusei lîngă dînsa. Familia nu voia cu nici un preț ca această jemee să treacă pragul ușei caselor unde murise Ionel. Am rugat’o să plece, i-am spus că va putea merge a doua zi dimineață la cimitir.
Nu vrea să mă asculte; durerea5! deduse puteri; se lupta cu mine spre a intra în casă. Părul i se despletise, era galbenă, tremura. Am luat’o în brațe, am urcat’o într’o trăsură Ungă mine, cerînd ajutorul unul domn care sta la poartă și privea la acest trist spectacol. Cîte trei am plecat la otelul unde locuia Eva și după ce am condus’o în camera sa, m’am rugat de acel domn să nu o părăsească îndată, căci mă temeam de o nouă nenorocire, de o altă dramă.
In aceiași noapte, pe la orele trei, o birje se oprește la poarta casei unde lo-cuesc, un domn se cobori dintr’însa ținînd de braț o femee aproape leșinată. Recunosc pe domnul cu care plecasem de la domiciliul sinucisului și pe Eva. El îmi spuse că Eva a voit să se arunce peste
