fereastră, că nu știe ce să facă pentru a o liniști, și că a cerut în zadar intervenția poliției.
Foarte plictisit de neajunsurile ce’mi stîr-nisem singur prin intervențiunea mea, am rugat pe tovarășul meu să nu părăsească pe Eva tocmai în asemenea momente, s’o plimbe puțin cu trăsura, sperînd că aerul cel viu al nopței va contribui a potoli această criză nervoasă.
Au plecat, și nu s’au mai întors.
A doua zi, pe cînd familia și rudele plîn-geau pe sărmanul Ionel, pe cînd preotul pronunța poate cuvintele: «Vecinica pomenire» am întîlnit pe calea Victoriei, spre șosea într’o birje pe Eva cu domnul care ’i servise noaptea de păzitor. Eva era îmbrăcată în negru și m’a salutat surîzînd !
A treia seară, am întîlnit’o cu acelaș domn într’o grădină publică. Nu părăsise nici surîsul său, nici rochea cea neagră !
