țară, a venit cu mine și pentru a nu mă părăsi un moment, a vîndut tot ce a avut, a împărțit cu mine toată sărăcia iei. Lîngă tine mamă dragă puteam găsi ce’mi trebuia mie, dar sufletul meu nu putea găsi nici o mîngîere. Am suferit mizeria cu Eva, cît e dat puterei omenești să poată suferi. Destul acum. Mă omor. Eva va fi liberă, mă va plînge, însă mă va erta. Egoismul meu nu’ți cere de cît o singură jertfă : înapoează Evei tot ce a cheltuit pentru a fi lîngă mine și îndată ce voi fi îngropat, te rog mamă dragă să nu o mai lași să șază în București. Vreau să plece înapoi la Paris. Voesc să mor cu speranța că nimeni nu va mai vedea pe Eva mea în București.»
A doua scrisoare era adresată Evei, nu conținea de cît următoarele cuvinte: «Te las; mă omor. Dacă vei plînge pe Ionel, mă voiu simți aproape de tine».
... La 8 ore seara dricul adastă la poarta casei. Coșciugul era să se ridice spre a fi transportat sărmanul tînăr la cimitir. De o dată auzii în curte țipetele, gemetele, plînsul unei femei. Eva venise să vază încă o dată pe Ionel, venise să îngenunche lîngă
