Această pagină a fost verificată
Răposatul Născocilă
Născocilă este prietenul meu. Bun băeat, însă cam ciocnit la cap ; poate din pricina asta ne-am și împrietenit amîndoi.
În fie-care zi, Născocilă născocea cîte o idee demnă de un pensionar de la Mărcuța, și o punea îndată în lucrare.
Mai alaltăeri, vine la mine, cu barba rasă, părul și mustățile văpsite roșcat, cu ochelari albaștrii la ochi.
Fără să mă lase să’l întreb cine este căci nu’l mai recunoșteam, îmi strigă:
— Eu sunt: Născocilă! Să știi că am murit mîncat de un urs. Apoi îmi întinde ziarul «Universul» în care citii următoarea telegramă expediată din Brașov : «Domnu Născocilă care plecase singur zilele trecute la o vînătoare de urși în munții Carpați a fost mîncat de un urs.»
— Înțelegi ?
