Sari la conținut

Pagină:Dimitrie R. Rosetti - Între Capșa și Palat.djvu/102

Această pagină a fost verificată

stăpînul lor: «Lui Ghiță P.... care a post adevărată mumă pentru noi!» Le-o fi dat lapte... la cafea.

Coroană pentru un ofițer mort la foc : «Martirului datoriilor sale!» Ș’o fi pîrlit creditorii!

Ași putea să înmulțesc exemplele mele! Mă opresc aci, căci mă tem să nu produc o prea mare hilaritate pentru un subiect cam trist.

Mă întreb însă pentru cine sunt acele inscripțiuni ? Pentru cine acele nume tipărite pe panglici ? Negreșit pentru publicul care trece, căci sermanul răposat nu poate să le citească, chiar dacă am presupune că s’a dus în împărăția cerului unde domnește numai lumină.

Să lăsăm dar la o parte această vanitate, această durere falșă, pe care o expunem la geamlîc precum își expune prăvăliașul marfa !

Dacă ne simțim adînc mîhniți, printr’o lovitură a soartei, să păstrăm mîhnirea noastră tipărită în fundul inimii, în loc de a o tipări și iscăli pe panglice multicolore.