cărora a fost lăsate coroanele, nici numele celor vii care au păcătuit logic vorbind, dați’mi voe să vă însemnez aci cîte-va inscripții culese de mine. Veți judeca pînă unde poate merge durerea omenirei cînd e atinsă și de prostie :
Coroana unei soții pentru bărbatul ei: «Te-am iubit pînă la moarte!» Ei, de la moarte încolo, pe altul ? Cine te-a pus să te spovedești cocoană ?
Coroana unui prieten: «Celui mai mare și mai bun făcător!» O fi; însă făcător de cam ce fel de lucruri? N’ar strica să știm și noi.
Coroana unui fiu: Adevăratului meu părinte. Nu cum-va fiul în chestie mai are un părinte falș ?
Coroana unul tînăr care s’a sinucis: Moartea salvează onoarea! Cum am zice, toți cei osîndiți a li se tăia capul, se trezesc în urma acestei operații, fără cap, dar cu onoarea la loc ?
Coroană pentru un profesor : «Adio pentru tot-d’auna ! Studenții recunoscători!» Recunoscători că nu se mai întoarce dascălul?
Coroana unor băeți de prăvălie pentru
