maiorul a și trimis santinelă de pompier, un caporal cu trei soldați, ca să țină mormântul în pază; s-a învelit piatra epitafică cu rogojini și scânduri, până ce arhitectul era să isprăvească reclădirea bisericei. Această monăstire se afla ocolită, până la dărâmare (care s-a făcut de către fostul ministru, domnul Maiorescu), de încăperile egumeniii, ale preoților, de cămări și de magaziile monăstirești. Sus, în colțul zidului despre răsărit, era ridicat, pe stâlpi de marmoră, un balcon frumos, cu vederea spre Dâmbovița. (Rău e că s-a dărâmat, căci zidurile, vechi de aproape 300 de ani, puteau să serve<ască> încă, dacă se făceau la acea spațioasă monăstire case și saloane, cu câte două etaje, și se muta acolo Arhiva Statului, Muzeul și Biblioteca țării, căci este singura poziție ferită de incendii, mai cu seamă având și Dâmbovița aproape.)
Să revenim acum la alaiul domnesc de la serbarea Sfintei Treimi. Veneau, de dimineață, la monastire mitropolitul, episcopii Argeșului și Buzăului și așteptau la casele egumeniii sosirea lui vodă, care, până la ora 9, venea în miljocul alaiului său, aranjat ca celelalte alaiuri mari. Se începea Sfânta Leturghie și, la vremea cuvenită, se așterneau afară din biserică, sub salcâmii mari, frumoși și înfloriți, rogojini și peste ele covoare splendide, cu ciucuri de aur, perne pentru îngenunchiare, cu ciucuri de aur, și toate acestea erau presărate cu frunze mari de nuc, și astfel, în sunetul clopotelor, ieșea mitropolitul, cu tot clerul și, îngenunchind pe perne, începea citirea Sfintei Molitfe. După mitropolit, o citea episcopul de Buzău, iar după acesta, episcopul de Argeș.
Întorcâdu-se în biserică, sfârșeau sfânta slujbă și plecau mitropolitul, episcopii și boierimea toată, de se urcau în chioșcul despre Dâmbovița, unde luau dulcețuri, cafele, vutce și ciubuce. Vodă conversa cu toți boierii și negustorii și chiar cu soțiile lor, urându-le petrecere bună în acea vară. Se întorcea iarăși cu alaiul său, în sunetul clopotelor, pe Calea Șerban Vodă, strada Carol (Ișlicari), Podul Mogoșoaia (Calea Victoriii), până la palat.
Să nu se confunde palatul de care e vorba cu palatele cele vechi, cu cel de la Curtea Veche, ce a fost zidit de Mircea, nici cu acelea zidite de fanarioți. Alexandru Ipsilante, la 1774, ridicase palat mare pe Dealul Spirii, unde astăzi se află clădit Arsenalul și unde, după acest domn, au locuit mai mulți domni fanarioți; tot în acest palat a tăiat capul nenorocitului domn Constantin Hangerliu capugiul din Constantinopole. Acest sinistru, dar mare palat a ars în zilele lui Ioan Caragea, la 1814. Era o prevestire rea, căci, la 1815, în zilele lui, muriră de ciumă 70 000 de persoane, mai înainte ca nenorocitul Caragea să-și isprăvească biserica curții,
