Pagină:Dimitrie Papazoglu - Istoria fondărei orașului București.djvu/53

Această pagină nu a fost verificată

De-a dreapta stau miniștrii țării și ai curții, toți îmbrăcați în caftane ca în zi de sărbătoare.

În fața acestora, am dat scrisoarea Maiestății Sale, salutând în limba italiană și rugându-mă ca să mă trimită, în călătoria mea prin țara sa, cu pace.

Ca tălmaciu aveam pe fratele Benedict, preotul Curții, de loc din Creta, care, afară de limba turcească și grecească, mai știa și limbile italiană, latină și germană; șapte ani petrecuse la Wurtemberg studiind Teologia. El traduse foarte frumos în limba turcească și grecească cele spuse de mine și, în numele principelui și cu cuvintele lui, mi-a promis cum că oameni vrednici și cu noscători de limbă și de datine mă vor petrece în pace și sănătos până la poarta Constantinopolei.

Terminând convorbirea și încheind afacerile, buciumele și timpanele începură a suna și prânzul se începu cu mare răsunet. La masă, laturea de dreapta fu însemnată mie și soților mei, iar cea de-a stânga, principelui și românilor lui. Înaintea principelui erau vase de argint, la alții erau de lut curat și poleite, iar la cei mai mici se puseră blide de lemn. Farfuriile cu bucate nu se ridicară în tot cursul prânzului, ci tot mereu se puneau unele peste altele, până ce, cu încetul, se formară în grămadă. Vinurile erau alese și foarte bune, iar conversațiunea între oaspeți, însuflețită de vin, devenea din ce în ce mai liberă și mai familiară.

În urmă, când principele, cu un pahar foarte mare, închină pentru sănătatea și victoria Maiestății Sale, se deteră vreo câteva focuri din tunuri de aramă, care astfel detunară, încât tremurau casele ruinate și vasele de pe masă se loveau unele de altele.

Magnații și boiarii români cei aleși, de câte ori închinau cu paharele pentru sănătatea și binele domnului lor, după datina lor, de atâtea ori cădeau unul după altul în genunche și așa beau.

În aceste desfătări, conversații și băutură petrecurăm până în noapte, când fiecare se întoarse la locașul său.

A doua zi, la plecare, principele voi a mă petrece cu toată Curtea și cu escortă de o mie de călăreți și șase sute de pedeștri.

Spre mai mare pompă, duceau înainte un steag roșu de o mărime extraordinară, steag pe care Amurat îl trimisese principelui, împreună cu alte steaguri de ale țării. Buciumele și timpanele răsunau în pădurile de aproape și în codrul vecin (tărâmul de astăzi al Coloarei de Albastru).

De amândouă părțile înaintau magnații și boiarii țării, pe cai asiatici și îmbrăcați în vesminte strălucitoare.