domnul Țării Românești ». Și-i dete Pașa surlari ca unui domn, și soldați, și beșli ajutoriu, ca să vie domn la scaunul Țării Românești."
Iată și un document tradus din limba latină pentru monumentul care am povestit că s-a ardicat la Slobozia. Transcriu documentul tradus din limba latină, extras din relațiunea unui om de stat către regele Suediii, Gustav Adolf, despre călătoria sa prin Țara Românească, la Constantinopol în anul 1632 și care pomenește despre acest glorios monument din capitala României.
„La 4 martie plecai din Brașov, care e o cetate mărișoară în marginea despre țară, către Târgoviștea, unde, mai de mult, era scaunul prințiar. Principele Leon Vodă, grec de viță, trimisese acolo comisarii săi înainte, pentru ca să ne însoțească către București, reședința și locuința principilor de astăzi. Cârnd eram aproape de cetate, principele și-a fost propus a-mi ieși însuși înainte, cu un mare număr de ostași și chiar cu steagurile țării, dar eu, din mai multe cauze, am împiedicat aceasta. Totuși ajungând în fața acestei întinse și mari cetăți, vreo sută de boiari îi trarmați ne-au întâmpinat, fără de veste, și dându-se jos de pre cai ne salutară în numele principelui și ne urară bună venire; apoi ne-au petrecut până la locuința noastră.
În aceeași seară, principele trimise pre prefectul curții sale și ne invită pe a doua zi, la prânz. La ceasul hotărât, venind boiarii și cursierii, ne-am dus numaidecât. În jurul nostru ne petreceau ca la 200 copii de casă (gardă), mai bine întrarmați și îmbrăcați decât cei din Transilvania. Toate căile și piețele cetății erau pline de mărfuri prețioase ce le expuseseră italienii, grecii, românii, turcii și sârbii. Adunarea poporului atât era de mare, încât se părea că toată românimea s-a adunat acolo.
Comitatul de la Curte încă era foarte în mare număr; ceremoniile fură lungi; luxul era mare în îmbrăcămintea oamenilor și a cailor. Însă Palatul Domnesc e ruinat de vechime (aceasta este Curtea Veche).
Principele mă aștepta, cu capul coperit, la ușa auditoriului, făcându-mi reverințe după datina turcească, plecând capul și ținând mânele la piept. Două scaune erau puse la un loc mai înălțat, domnul îmi oferi pe cel mai de onoare; eu nu am acceptat. Alăturea cu principele ședeau vreo câțiva turci mai de frunte, cum mi se părea, despunători și consiliari.
