noastre și chiar al Moesiei de peste Dunăre, astăzi Bulgaria, a rămas atât de neuitat de noi, încât iată că îl pomenește tinerimea chiar în urările sărbătorilor creștinești.
În această zi a Anului Nou, se împărțeau recompensele la toți slujbașii, precum și la servitorii caselor noastre.
La Bobotează, ziua Botezului Domnului, la 6 ianuarie, totdeauna, în București s-a făcut sfeștanie în marginea râului Dâmbovița. În secolele trecute, bucureștenii serbau această mare zi întocmai ca ziua Nașterii Domnului; se adunau toate icoanele cele făcătoare de minuni de prin bisericile orașului, la locul serbării; însuși mitropolitul, cu tot clerul aflător în oraș, săvârșea serviciul divin, iar la cântarea troparului sărbătorii, oștirea toată, aflată în garnizoană, trăgea salve din tunuri și puști și, totdeauna, se azvârlea în Dâmboviță o cruce de lemn, după care se repezeau mai mulți, intrând în apă, spre a o scoate; cel care o aducea primea de la Primăria orașului o recompensă. Preoții aflători la această serbare plecau cu căldărușile pline cu apă sfințită și botezau toate rândurile oștirei și pe toți închinătorii, iar pe căpetenia Statului, pe miniștrii și boierii lui îi boteza însuși mitropolitul. În vechime, la această serbare erau aduși, la o parte de locul serbării, de către comisul cel mare, toți caii domnești de prin grajduri, îmbrăcați cu valtrapuri noi, pe care arhimandritul Curții Domnești îi stropea, la urmă, cu apă sfințită. Din vasele cele mari în care se sfințea apa, luau, prin sticluțe, închinătorii câte puțină apă și o duceau pe la casele lor, spânzurând-o la icoane și păstrând-o tot anul sub numire de aiazmă mare; o întrebuințau peste an la boalele cele grele în familie, precum și la curățirea vaselor ce se întâmpla vreodată să se spurce. Asemenea și la sleitul puțurilor se turna câte nițică aiazmă în puț. Preoții mergeau în oraș, pe la enoriașii lor, de le stropeau locuințele și pe ei cu această apă sfințită. Aveau cu ei și un mic vas de argint, cu o țâțână subțire, numit buhurdar, în care țineau apă de trandafir, cu care stropeau pe cei ce-i botezau. Acest obicei l-au părăsit preoții noștri numai de la 1830 încoace.
Frumoase obiceiuri au avut în vechime locuitorii orașului București, precum iertăciunile de la Lăsata Secului de postul Paștelui, începând de la Curtea Domnească până în familiile săracilor. Domnul primea vizită solemnă în cea din urmă duminică a carnavalului. Salonul fiind plin de lume, mitropolitul începea a citi (fără a fi îmbrăcat în vestminte) creștineasca rugăciune de Tatăl nostru și, când pronunța cuvintele: „și iartă nouă greșelile noastre, precum iertăm și noi greșelile greșiților noștri", pe
