Crăciunului și Anului Nou. Teribilul foc al întregii Capitale, la 1847, s-a pricinuit din aceasta.
Cu mare severitate erau poprite sălașele de țigani d-a se stabili prin oraș. Se pedepseau asemenea cei ce lăsau vitele lor slobode pe strade.
Iată și obiceiurile ceremoniilor ce se făceau în ziua de Paște, de Crăciun, de Anul Nou și la Bobotează.
La Paște, după a doua înviere, se făceau vizitele la rudenii, iar seara se strângeau la masă familiile și petreceau cu mare bucurie și veselie. Amploiații făceau și vizite de datorie șefilor lor. În această mare zi se dedeau grade, se iertau și se scădeau osândele criminalilor.
La oștirile rusești era un obicei și mai frumos: după zicerea „Christos a înviat" și ciocnirea ouălelor, soldații se luau în brațe și se sărutau în gură de trei ori; se sărutau chiar inferiorii cu superiorii lor. Numai acest obicei nu l-am îmbrățișat noi, fiindcă suntem învățați să ne adunăm necunoscându-ne, să trăim neiubindu-ne și, când murim, să nu plângem unul de altul (întocmai ca călugării într-o chinovie).
La Crăciun, primeam pe copii cu icoana Sfintei Nașteri a Domnului, îi puneam să ne cânte laudele Domnului prin casele noastre, sărutam toți icoana Nașterii și ne uram unii altora:
— La anul și la mulți ani!
De atunci a rămas obiceiul în vulg de a zice de cei bolnăvicioși și slabi:
— Nu o să apuce, săracul, să sărute Crăciunul!
Ne puneam toți la masă și gustam caltaboșul și cârnatul din carnea proaspătă a râmătorilor, ce îngrijeam a-i hrăni cu porumb pe la casele noastre, iar nu ca astăzi să cumpărăm din târg carnea de râmător, cumpărați de prin sate și hrăniți cu cine știe ce. Se beau atunci vinuri curate, bune, iar nu sulemenite și prefăcute, ca cele de azi.
La Anul Nou, se primeau copiii în casă, cu buchete de flori (sorcove); dânșii te atingeau cu buchetul, îți urau toate fericirile, pronunțând urările lor, precum pe „Lerui Doamne", explicat prin numele împăratului roman Aurelian, care singur a venit din Roma de a onorat țara noastră cu prezența sa, în orașul Caracal, ce poartă numele lui Antoniu, și care ne-a lăsat de monument neșters șoselele de piatră care leagă Dunărea cu munții Carpaților, începând de la marginea satului Celei, lângă urbea Corabia, trecând prin Romula (Reșca), unde își avea palatele, și urcându -se pe la Râmnicu Vâlcei, unde trece Oltul, până în munți. Acest împărat, binefăcătorul țării
