Acest individ necunoscut era de nație sârbească și de profesie măcelar. L-a aplaudat toată întrunirea și apoi, ieșind el afară, cu cimpoieru după el, l-au petrecut toți până la poarta Mitropoliei. Aceste întruniri de la Mitropolie se țineau seara, de la 9 ore până la 1 din noapte, iar acelea de la Filaret se țineau de la 3 după-prânz până seara, la 8.
Acum să vă spun câteva anecdote de pe Câmpul Filaretului, numit de atunci până acum „Câmpul Libertății".
Acolo, în mijlocul câmpului, unde este astăzi cișmeaua lui Cantacuzino, era iarăși o tribună ridicată pe estradă și umbrită de o pânză de cort cu patru stegulețe tricolore înfipte în cele patru colțuri ale estradei. Oratorii ce se urcau acolo sus erau amândoi frații Brătieni, Dumitru și Ioan, cum și amândoi frații Golești, Nicolae și Ștefan. Vorbeau despre diferite organizări ce trebuiau introduse în țară, despre armată, despre ridicarea bătăii în armată și introducerea pedepsei numai cu arestări, despre organizarea serioasă a unei legiuni orășenești, numită garda municipală, care deja începuse a se forma din diferiți negustori și meseriași; șefii părților acestor legiuni se numeau din meseriașii cei mai bogați și mai deștepți. În vreme de 5 zile se și formaseră două companii, însă nu li dăduseră armele, ci numai se numiră, în ziua a cincea, șefii părților, al căror comandant superior fu numit actorul grec și, mai în urmă, profesor de limba greacă de la Școala „Sf. Sava", anume Aristia; șeful acestui semibatalion se numi Cost. Bălăceanu și un Manu, fiul unui Iorgu Manu; iar între căpitani erau un caretaș bogat și un toptangiu negustor, ale căror nume îmi scapă. Despărțirile s-au numit plutoane, iar instructorii acestei legiuni erau câțiva din căpitanii regimentului, aflați în garnizoană; dânșii veneau la front numai în vremea exercițiului. Ce vedeai în frontul acestor companii ? Negustori, cavafi, ișlicari, curelari, covaci, plăpumari, cojocari, caretași, dogari, cizmari, bărbieri, fiecare în costumele lor. Frontul era împestrițat de giubele, scurteici, scurte, elecuri cu poturi, căciuli, șepci, spențere, fracuri, surtuce și anterie; era o cadră hazlie. Era frumos să vezi acest front numai cu puști ostășești, fără patrontașe și fără alte curele, să vezi la defilare soldați marșând în anterie lungi și în pași voluntari; era de jale, cu alte cuvinte, prima creare a unui corp care întrecea tradiționala ceată a lui Baboi. Comandantul lor, d. Aristia, comanda, când venea Brătianu:
— Prezentați arma!
Atunci, fiecare individ ducea arma la piept, fără nici un tact, împiedicându-se în
