mânecile largi ale giubelelor; semănau cu urșii cari țin în labe ciomagul ursarului și dau din picioare pe lângă el. Aveau două tobe și două goarne, luate de la oștirea regulată, ba încă unul din gorniști era un muzicant, Mugur, care știa a sufla în trâmbiță.
În fine, orășenimea, zăpăcită, s-a ridiculizat până în luna lui septembre 12, când sosiră turcii și se opriră făcând tabără în câmpia Cotroceni; a doua zi, la 13, marșă în Capitală coloana turcească, care să mai bătu cu noi, patru companii din Regimentul al II-lea, o companie din Regimentul I și trupa Pompierilor. În acea încăierare s-a dat turcilor, care erau în număr de 9 000, o lecție bună. Pompierii dărâmară pe Kerim pașa, împușcându-i calul, și au răpit două tunuri; companiile ce erau concentrate în curtea cazărmii „Alexandru" ținură foc de rânduri cu trupele turcești, înșirate în stradă. Această încăierare am publicat-o prin deosebite broșuri. În acea zi de 13 septembrie 1848, fură omorâți din trupa turcească 367 de oameni, iar din trupele noastre au căzut doi ofițeri de pompieri — Stărostescu și Dănescu —, cari se purtară ca niște bravi la luarea tunurilor, și 57 de soldați (frumoasă lecție pentru armata turcească și îndoit de frumos a fost avântul armelor românești). Urmare la acest avânt sunt bătăliile din urmă și gloria ce au câștigat armele românești pe câmpiile Bulgariei. Iar răsplata care ni s-a dat nouă, ofițerilor, ce ne-am expus cu un mic număr de soldați, a fost nimic și iarăși nimic. Ba nu, am scăpat ceva din vedere, ne-au scăzut și ne scad, la bătrânețea noastră, câte 20 și astăzi câte 18% din mizerabilele noastre pensiuni, apoi atâta nu este destul din partea atâtor oameni ingenioși și buni patrioți ce ș-au succedat de atunci și până acum la cârma țârii ? Destul și prea destul încă față de celelalte suferințe și mizerii ce îndură până în prezent cei ce au dat acest avânt al armelor la 1848.
Faptele însemnate ce au mai urmat le tac, că sunt cunoscute de toți contemporanii mei, cum, spre exemplu, detronarea lui Cuza și altele.
Acum să vorbesc și de domnul Țării Românești, Barbu Dim. Știrbei, fratele fostului domn, Gheorghe Bibescu. Acest domn, după suirea fratelui său pe tronul României, își dădu demisia din minister și plecă în Franța; de acolo își părăsi tărâmul, ca să pășească el în locul fratelui său; a așteptat timpul oportun până ce trecură evenimentele începute în țară la 1848; în acea vreme, Sublima Poartă, înțelegându-se cu cealaltă putere protectoare, se ținu consiliul de la Balta Liman, unde se luară măsurile pentru numirea noului domn al Țării Românești. Reputația acestui înțelept domn era deja de mult cunoscută, atât Rusiei cât și Sublimei
