deja cu iubita sa doamna Marița, născută N. Văcărescu și fosta soție a spătarului Const. Ghica. Totodată, a invitat pe Iordache Filipescu, care era vornic, de a pornit un lipcan (curier al Ministerului de Externe), cu poruncă către ispravnicul de Muscel, să conducă pe Vodă, cu plăiașii și cunoscători ai strâmtoarelor munților, până la hotarul austriac. S-a făcut întocmai după dorința lui Vodă; s-a trimis cu Măria Sa, Const. A. Rosetti, din partea Guvernului Provizoriu; cu o zi înainte, Vodă lăsase ordin la toată oștirea din garnizoană ca să se supu<nă>, cu toată credința, Guvernului Provizoriu și să-și păzească fiecare datoriile ostășești pentru binele țării și liniștea locuitorilor Capitalei.
O fi regretat poate cineva plecarea lui Bibescu, însă nu s-a putut recunoaște cine anume, fiindcă a urmat o mare gălăgie de bucurie pentru noua era în care intra țara.
Se formă Locotenența Domnească, pe dată, sub președenția lui Nic. Golescu, iar ca șef al armatei fu numit maior Teii, care fu sărit deodată la gradul de general; așa a găsit cu cale consiliul Guvernului Revoluționar, care se instală în casa lui Dinicu Golescu, pe Podul Mogoșoaiei, astăzi Palatul Regal.
Începură îndată adunările revoluționarilor, atât în localul Camerei boierești, care era dizolvată, cât și pe Câmpia Filaretului, unde se aduna, în toate zilele, poporul bucureștean și unde s-a organizat și garda municipală, sub comanda unui fost actor grec Aristia.
În acea câmpie s-a ridicat o tribună, pe piedestale înalte, cu trepte; de acolo țineau toți oratorii revoluționari discursuri către orășeni. Am fost față atât la adunările ce se țineau seara în Cameră (Obșteasca Adunare), în Dealul Mitropoliei, cât și la acelea din Câmpia Filaretului. Nu pot trece cu vederea a nu arăta în această istorie a Bucureștilor, pentru trista memorie, destrăbălările ce se petreceau în acele cluburi.
Într-o seară de iulie, anul 1848, era atât de multă lume în localul Camerei, încât nemaiîncăpând în sală, oamenii se grămădiseră în curte, pe la ferestre, cari erau deschise; adunarea era prezidată de d. Ioan C. Brătianu, prenumit atunci Firfirică, căci era tânăr, mititel și scurticel și cu pletele pe spinare; nu semăna ființa lui cu vorbele oratorice și sofisticate ce îi ieșeau din gură; îl ascultau toți ca pe un erou al zilei.
În acea seară se vesti că au trecut turcii la Giurgiu, au dezarmat compania noastră ce ținea garnizoana în acel oraș, au arestat pe ofițeri și căpitanul lor în pușcăria de la Giurgiu și au plecat apoi în marș forțat
