21 de articole ale programului făcut de ei. Într-adevăr, în acea zi s-a strâns atâta lume în Curtea Domnească și pe toată întinderea stradei Mitropoliei, încât nu era de trecut măcar un om. În capul acestui popor bucureștean, fără nici o armă în mână, se aflau Nicolae Golescu, Brătianu, Rosetti, Bolintineanu și Grădișteanu, cum și Mitică Crețulescu, cel care a dat cu pistolul, atingând cu glontele pe Domn numai pe piele. Santinelele, din ordinul lui Vodă, au lăsat pe capii revoluției de au intrat până în salonul domnesc, unde Heliade dădu citire programului de reformă constituțională. Vodă Bibescu a răspuns, cu sânge rece și cu a sa demnitate de domn:
— Bune sunt toate, sunt și eu adăpat de ideile astea, încă din școala în care am învățat la Paris, însă găsesc prea timpurii aceste schimbări în națiunea noastră; ar fi fost bine să fi mai așteptat până ce mă înțelegeam cu puterile vecine, cărora puteam să le arăt că chiar eu mă aflu în capul mișcării, fiind ales al națiunii; atunci aș fi stat pe tron în pace, ca să executăm cu toții, în unire, reformele și am fi fost apărați de prejudiciile ce s-au dezlănțuit acum.
Atunci, toți, în unanimitate au strigat: „Ura!" Și Heliade Rădulescu înfățișă lui Vodă o călimară, dându-i condeiul și rugându-l, dimpreună cu ceilalți, să iscălească. În momentul în care Nicolae Golescu băgă în sân proiectul, dânsul începu a striga:
— Să trăiești, Măria Ta, domn al nostru și stăpânitor al nostru constituțional!
Aceste vorbe fură repetate de Mitică Crețulescu din balconul lui Vodă către poporul bucureștean ce era în curte. Toți, într-o voce, strigară:
— Să trăiască domnul nostru constituțional, Gheorghe Dimitrie Bibescu!
A doua zi de dimineață, Vodă chemă pe revoluționari, pe boierii ce compuneau guvernul și pe mitropolit și își dădu demisia din domnie în mâna lui Nic. Golescu, rugându-l să fie bun a numi Caimacămia cum îi va plăcea, și a însărcinat pe unul din membrii guvernului să-l întovărășească până la Brașov, pe la Câmpulung, prin granița austriacă de la Bran, căci pe la Predeal, ca să iasă la Brașov, nu se putea, nefiind șoseaua pe Prahova terminată.
Cu toate rugămințile membrilor revoluției, ale boierilor și bancherilor din piața noastră, nu a fost cu putință a se îndupleca să rămână pe tron.
Din contra, s-a rugat dânsul să nu fie împiedicat a pleca, fiindcă s-a sfătuit
