locotenent). Prin adunări și în baluri — căci era iarna — mă întindeau toți boierii cei mari ca să le povestesc cum am bătut pe turci și, după ce le povesteam, mă sărutau toți și mă tratau, în bufet, cu ponciuri și cu toate celelalte. Rușilor le-a plăcut izbânda mea, fiindcă eram din școala lor.
La 1833, s-a format și întâia tabără a oștirii românești. Regimentul întâi, ce ținea garnizoană în București, a fost scos în câmpia Mărcuții, între Pantelimon și satul Dobroiești; am stat acolo până în toamnă, apoi ne-a făcut inspecție generalul Kiseleff, care a împărțit ordinul „Sf. Ana", a IV-a clasă, ce se poartă la sabie.
După trecerea de 7 ani, la 1840, am fost mutat din Regimentul întâi la Regimentul al II-lea, în calitate de căpitan al Companiei a V-a.
La 1841, s-a făcut peste Dunăre, în Bulgaria, o mișcare de revoluție; turcii au prădat atunci 60 de sate bulgărești, tăind pe bărbați, răpind stările lor și arzând locuințele. Guvernul nostru s-a văzut silit a concentra un batalion la orășelul Zimnicea, în fața orășelului Șiștov, căci acolo era întâmplarea. Batalionul avea să păzească ca bulgarii noștri, din județul Teleorman, să nu treacă dincolo înarmați, spre a răzbuna pe consângenii lor; în acel batalion mă aflam și eu, cu compania mea. Sosisem în Zimnicea în luna lui martie, iar pe la 1 august s-a ridicat în orașul Brăila, care era păzit numai de o companie de soldați din regimentul nostru, o ceată însemnată de bulgari, sârbi și greci, voind a trece Dunărea ca să răzbune pe bulgarii tăiați de turci.
Datoria pazei hotarului obliga oștirea noastră de a-i împiedica să treacă. Mulțime de ștrengari din Brăila s-au adunat pe lângă această grupă de aventurieri, așa că se făcuse o sumă de vreo 500 de inși. Aveau de căpetenie pe un macedonean, ce fusese profesor bulgar în Brăila, și pe un arnăut anume Spiru. Aceste două căpetenii erau însoțite și de un profesor de la Malta; aveau bani mulți disponibili, orice târguiau din târg, iarbă de pușcă, puști, pistoale, săbii, provizii de mâncare, plăteau pe dată cu parale, fără a face vreo demonstrație în oraș.
Colonelul Engel, șeful regimentului nostru, se afla în acea vreme bolnav; el, pe de o parte, printr-un ofițer curier, ne scrie, nouă, la Zimnicea, ca, la moment, să plecăm în marș forțat, pe cea mai dreaptă cale, la Brăila, în ajutor, căci ceata revoluționară nu se scoborâse încă la Dunăre, ca să treacă în Turcia, fiind zăbovită de o șaică a unui negustor, cu care era în tocmeală ca să i-o cumpere, ca să poată avea cu ce să umble pe Dunăre,
