Pagină:Dimitrie Papazoglu - Istoria fondărei orașului București.djvu/147

Această pagină nu a fost verificată

Asemenea sosi și cavaleria, pe jos, de la Malmaison, și începură toți a dărâma, a tăia și a da ajutor nenorociților incendiați. Eu, aflându-mă călare, primii ordin, chiar la foc, de la șef, să mă reped la palat să iau jumătate din soldații gărzii palatului, lăsând numai santinelele și o jumătate de pluton pentru streaja Stindardului, ce era adus la palat.

întorcându-mă în Piața Mică, unde era și Pușcăria, cu mai mult de 150 de arestați, am luat ștreanguri de prin legăturile brașovenilor, trântite în drum, și am legat pe arestați cot la cot, înșirându-i câte 3-4 perechi la alt ștreang lung; i-am trecut Dâmbovița, pe la spatele Hanului lui Manuc, care nu ardea, și i-am trimis, sub îngrijirea ofițerilor noștri și sub conducerea maiorului Cristache Teii, în niște odăi vechi, goale, ce erau în Curtea Arsă, unde astăzi este Arestul Pieții (Dealul Spirii). Pe arestanții bolnavi (căci în temniță erau și paturi cu vreo 20 de bolnavi), cari nu puteau umbla pe picioare, soldații îi duseră pe paturi făcute din câte două puști, ținute de căpătâie de 4 oameni. Pe fiecare pat se puneau doi bolnavi, care se țineau cu mâinile de curelele patrontașelor soldaților. Astfel, cu acest transport de 8-9 perechi de bolnavi, am mers pe podul cel strâmt al Dâmboviții, de la gura Pieții (atunci poarta Pușcăriei), până la poarta Spitalului Brâncovenesc, ce era aproape. Am însărcinat doi ofițeri cu predarea bolnavilor îngrijitorului spitalului, de a căror primire și așezare la paturi mi-au dat chitanță; bolnavii arestanți au fost așezați toți într-un deosebit salon, sub paza unei santinele, compusă dintr-un căprar și trei soldați.

În vreme ce scoteam hoții din Pușcărie, care începuse să arză, recoșeturile de tăciuni cădeau peste noi și hoți. Abia sfârșisem scoaterea hoților, și întreaga Pușcărie fu în flăcări; tocmai atunci cădeau și clopotele din clopotnița Bărăției, care ardea îngrozitor, făcând un teribil zgomot, în mijlocul țipetelor și urletelor nenorociților negustori, ce își aveau prăvăliile încărcate cu mărfuri. Dădui pinteni calului și mă luai după suita lui Vodă, care sosea pe răspântiile de sus ale uliței Rahtivan, la brutăria zisă Ochi-albi. Vodă fu înconjurat de toți nenorociții negustori, ale căror prăvălii ardeau. El purta pe cap șapcă albă, era în surtuc, nu în mondir, și nu avea epolete. Nenorociții negustori îmbrățișau picioarele de dinainte ale calului său și strigau:

— Ne-am prăpădit, Măria Ta, stările și casele noastre!

— Nu te băga în foc, Măria Ta! Ce cauți aici, unde e jăratecui mai mare ?

— Ce ne facem, săracii de noi, dacă te vom piede și pe Măria Ta ?