Scenele astea mișcătoare sunt văzute de mine. Iar bunul și înțeleptul domn, cu lacrămile în obraz, le răspundea:
—N-am nici o putere, fraților, împotriva voinței lui Dumnezeu, nenorocirea este căzută peste toți. Dați-mi și mie două doniți să vă aduc apă de la gârlă, că nici sacalele nu prididesc, și ar fi bine să deschidem, cu toții, lanț de doniți până în Dâmboviță, ca să aducem gârla cu sudorile noastre de sânge.
Atunci, strigă Vodă suitei sale, cu glas tare:
— Înainte, după mine, că arde mahalaua Sf.Vineri! Colonelii Engel, Odobescu, Blaremberg și Gramont îi ziseră, în franțuzește:
— Îndărăt, stăpâne, că ne înconjoară torentul focului și apoi nu putem ieși din el nici înainte, nici îndărăt."
Atunci, vodă dădu pinteni calului și ieșind în răspântia Sf.Vineri, trecu, în galop, peste tăciuni, în Podul Târgului de Afară; o luă pe strada strâmtă, peste drum de Hotelul „Londra" de astăzi, și apucând pe lângă Colțea, străbătu ulița de lângă Bancă, astăzi strada Doamnei, și a ieșit la poarta hanului Șerban Vodă, unde este astăzi Banca Națională. Acolo a fost întâmpinat de elita bancherilor și a lipscanilor.
Hillel Manuach, marele bancher, împreună cu Zerlendi, s-au apropiat de el, cu capetele goale, strigând în desperare:
— Apără, Măria Ta, hanul Șerban Vodă, ale cărui magazii sunt încărcate cu o mulțime de mărfuri, cu case de bani și cu treizeci de butoaie de iarbă de pușcă.
Atunci, vodă, încruntându-se, răspunde răstit:
— Iarbă de pușcă, pusă la un loc cu stările voastre ? Faceți-ne loc să plecăm de aici, lasă că ți-oi arăta eu ție!
— îmi cunosc vina, Măria Ta, răspunse Hillel, strigând în gura mare, știu că ocna mă așteaptă, scapă hanul și spânzură-mă la poarta lui.
Plecară, atunci, toți și întâlnindu-se cu Iancu Manu aga, Vodă îi ordonă ca să înconjoare hanul cu toată puterea pompierilor și cu toți sacagii orașului. Această operație se făcu în clipă, căci pe unde ardea deja focul, erau de prisos apa și mașinele, fiind un pârjol de nestins.
După asta, vodă plecă tot pe unde venise, căci prin Lipscani nu putea să răzbească, fiindcă ardea partea dreaptă a stradei.
Iancu Manu, rămâind cu Hillel și cu ceilalți, Zerlendi, Halfon, Cociu și alții, zise celui dintâi:
— Ce făcuși, jupân Manuach, cum nu-mi dăduși de știre că e iarbă de pușcă în bolțile
