Vechi, Hani Mihai Vodă, Biserica cu Sfinții, ce se numește Biserica cu Sibile le, mănăstirea Hagiu din Calea Călărași, Caimata, Hanul Zlătari, Boteanu (Bradu), Oțetari, biserica Silvestru, Sf. Spiridon Vechi, Foișor și Apostol.
Aceste localități, împreună cu Cotroceni, Văcărești și Mărcuța erau înconjurate cu zid și aveau porți grele. La porți, negustorii aveau tocmiți doi sau trei pazarghideni, plătiți de dânșii.
Ei mergeau cu coșurile în târg și târguiau alimentele trebuincioase, le aduceau până la poartă, le spălau cu apă cu oțet, le treceau prin fum de paie și de gunoaie, înapoiau resturile de bani prin străchini de oțet și sare. Astfel, nenorocitele familii puteau fi apărate oarecum de molipsire. Însă nenorociții săraci, care rămaseră pe la casele lor, erau omorâți de epidemie; morții se îngropau prin curți și grădini. Comitetul de Igienă, de sub președenția căminarului Topliceanu, a serdarului Mitescu și a slugerului Chirculescu, aflând uneori de familia lovită de ciumă, trimitea, noaptea, cu masalalele aprinse, carele cu oameni însărcinați a ridica pe bolnavi, și numiți cioclii. Bolnavii erau transportați ca câinii până la Spitalul de Ciumă, făcut mai dinainte de Alexandru Vodă Moruzi, între satul Cățel și Dudești; aci mureau câți mureau și scăpau numai aceia ce scoteau gâlca ciumii la gât, în coastă, în vintre sau în subțiori. Gâlca se ajuta a se coace prin cataplasme de buruieni și icre tescuite, și spărgea; după scurgerea materiei, bolnavul se vindeca și nu mai era altă dată lovit de astă boală. Din aceștia vindecați se înrola, cine voia, în corpul cioclilor, care luau pe bolnavi de pe la case, în brațe, și îi trânteau în car. Atunci să fi văzut beție de rachiuri și hoție pleașcă, prin nenorocitele familii izbite de această teribilă boală. Molipsirea se declara prin amețeală, vărsătură și fiori interminabili de friguri. Doctorii nu puteau da alt ajutor, decât băuturi de acritură și plastori de sărătură. Iată și felul izvorului acestei boale.
Ea venea, mai adese, cum am spus, din Orient, transportată din Alexandria și Cairo, în aglomerația cea mare a insulelor Arhipelagului și la Constantinopol.
Se ivea mai în toate primăverile, din cauză că apa Nilului, la vremuri de secetă scăzând mult, rămâneau otrăviții de crocodili morți pe țărmuri, putrezeau de groaznica arșiță a soarelui, și vânturile cele mari duceau departe mâzga rămasă din putrigaiul lor și o băgau în gurile și nările oamenilor, sau o lipeau chiar pe hainele lor. Un individ, de se atingea numai de cel ce căpătase mâzga, sau deși nu se atingea, dar sta cu el de vorbă, aflându-se împotriva vântului, o primea și el pe haine și astfel
