Pagină:Dimitrie Papazoglu - Istoria fondărei orașului București.djvu/140

Această pagină nu a fost verificată

— Ce zestre are Marghiolita lui jupân Costache ?

— Clopotul Colții.

— Ei bine, eu te împrumut, dar tu ce-mi dai ca amanet ?

— Clopotul Colții.

— Ce ți-a lăsat unchiul tău, după moartea lui ?

— Clopotul Colții.

— Ce-mi dai tu, dacă ți-oi isprăvi afacerea ?

— Clopotul Colții.

Aceste glume avu să le sufere bietul clopot, din cauză că nici unul din românii ce erau în drept a-l repara și a-l așeza la loc, mai cu osebire acei descendenți ai ilustrei și imperialei familii a Cantacuzinilor, n-au făcut-o. În sfârșit, astăzi suntem și fără turn și fără clopot, și peste puțin, Doamne ferește, vom fi poate și fără spital.

În teribilul cutremur de la 1802, când căzură, odată cu Turnul Colței, mai multe biserici și case din oraș, a crăpat și pământul, în două locuri în oraș, și a ieșit păcură. Spre ținere minte, bătrânii au mâzgălit copiii pe obraz cu acea păcură ieșită din fundul pământului, iar preoții localnici, după încetarea cutremurului, au făcut sfeștanii și rugăciuni la acele crăpături.

Răposatul meu părinte m-a dus și mi-a arătat acele locuri, pe care le țin minte până acum. O crăpătură era în suburbia Slobozia, într-un maidan ce formează astăzi răspântia a trei strade, în dreptul coastei din dreapta a sfintei biserici Slobozia, cu patronagiul Sfântului Gheorghe. Cea de a doua este în grădina cu zarzavat, care exista până mai deunăzi sub dealul din dreapta al Mitropoliei, în spatele Hotelului „Avram"; grădina aceasta se întindea spre strada 11 Iunie (Filaret).

Să vă povestesc de alte calamități ce a suferit frumoasa noastră Capitală. Întâia e focul cel mare de la 1789, a doua, cutremurul de la 1793, a treia, pustiirea Capitalei de groaza cârjaliilor la 1801 și boala chimii de la 1815, în zilele domniei lui Ion Vodă Caragea. Această epidemie, după ce seceră în Orient, trecu Dunărea și la noi, prin mărfurile negustorilor orientali; ea era atât de teribilă, încât se sparse Bucureștii și cei cu averi trecură și hotarul în Transilvania. Oamenii rămași în Capitală se molipseau unii de la alții, deși erau închiși prin mănăstirile și edificiile împrejmuite cu zid, precum: Sf. Gheorghe Nou, Sf. Ioan, Stavropoleos, Radu Vodă, Doamna Bălașa, Sf. Spiridon Nou, Spirea din Deal, Icoana, Târca, Precupeții