se comunica epidemia ciumei prin sate și orașe. S-a băgat de seamă că acea mâzgă se lipea, mai cu înlesnire, și de monedele unsuroase și nădușite. De aceea s-au format carantinele, care va să zică oprire la un loc a călătorilor ce veneau dinspre Alexandria și Cairo; ei erau opriți sub pază 41 de zile, ăsta era termenul carantinei celei mari. Carantina periodului al doilea era de 21 de zile și aceea a periodului al treilea, de 11 zile. Și această scădere se făcea treptat, după scăderea epidemiei. La carantine, spălăturile cu oțet și sare se făceau monedelor; materiile se dezinfectau prin fum de pucioasă, se spălau cu apă și se țineau, în urmă, la aer. Să fi fost orice materie, cât de prețioasă: șaluri, covoare, blăni, lânării și chiar pânză trebuiau să treacă prin aceste afumări și spălături; scrisorile de corespondență, pașapoartele, catastifele se pătrundeau cu împunsături de sule, se puneau în dulapuri închise și sub ele aprindeau pucioasă. Astfel erau carantinele, cum le-am avut și noi pe toată marginea Dunării, până la anul 1860. Acestor carantine se supunea orice călător, prinț sau plugar; semnul lor pentru pasageri era un steag rădicat de la orele 8 de dimineață până la orele 8 seara; după lăsarea steagului nu se mai primea.
însuși înțeleptul și bunul domn Barbu Știrbei s-a supus la carantină când s-a întors de la Constantinopol, cu învestitura de domn. Toți boierii din București îl așteptau, cu mitropolitul în cap, în salonul cel mare al carantinei Brăilei, unde era și generalul N. Mavru, inspectorul carantinelor dunărene. Îl așteptară toată ziua, până la ora 8, când se coborî bariera carantinii. La 8 ore s-a văzut pe Dunăre, venind dinspre Galați, fiind încă lumină, vaporul care transporta pe Măria Sa Vodă; pe lângă alții, era însoțit și de aghiotantul său, Vilara, care îi era ginere.
La debarcader, ieșiră, în marginea Dunării, toți boierii, cu generalul Mavru în cap. Generalul Mavru păși pe podul debarcaderului ce despărțea vaporul de mal, și strigă Măriii Sale, ce era rezemat de galeria vaporului, ca să-i trimeață un aghiotant, ca să-i vorbească. Nenorocirea căzu pe bietul ginere al lui vodă, Vilara; când acesta vru să pășească din vapor pe podul debarcaderului, se împiedică, nenorocitul, de sabia lui, și căzu în Dunăre, în zadar se repeziră mulțimea marinarilor ca să-l scape, valurile turbate ale roatelor îl azvârliră sub vapor. Săriră cei mai mulți din mateloți în apă, se băgară chiar sub vapor, dar nu avură parte a-l prinde, și peste un sfert de ceas îl văzu cârmaciul plutind pe Dunăre, bătut de talazuri. Atunci, se repeziră corăbierii, îl prinseră, îl luară în barcă și-l suiră mort în
