Bunul spătar Mihai Cantacuzino se întorsese chiar atunci de la bătălia de la Viena, unde fusese trimis de Șerban Vodă Cantacuzino, cu un detașament de trupe pe lângă Cara Mustafa, marele vizir, supremul comandant al înconjurării Vienei; aci, spătarul român fusese orânduit cu strejuirea răniților și prizonierilor ce cantonau în frumosul parc de la Schonbrunn. Se vede până în ziua de astăzi o cruce mare de piatră, cu marca Țărei Românești, ridicată de Cantacuzin în acea frumoasă grădină. Astfel zic, cum s-a întors spătarul Cantacuzin din acea expediție, s-a apucat să ridice spitalul, după puțin timp sosind și refugiații suedezi și voind a le da de lucru, căci era om cu stare mare, îndată după isprăvirea sfintei biserici, ce există și astăzi, cu patronagiul Trei Ierarhi, s-a înțeles cu șefii și inginerii acelui detașament de au ridicat înalta clopotniță, numită Turnul Colței, în care au așezat și un clopot mare, monumental, plin de inscripțiuni (care astăzi se află trântit în grădina Primăriei). Turnul era îndoit de înalt de cum se afla la dărâmare, și la învelitoare avea alte patru turnulețe, iar mai jos avea ceasornic mare. Când turnul a fost gata, inginerii s-au rugat să li se permită a zugrăvi jos, la postamentul lui, în dreapta și în stânga intrării gangului de sub turn, doi soldați suedezi, unul de infanterie și celălalt de cavalerie. Au existat acele două figuri, ca niște sentinele, numai un an, în urmă aflându-se în Constantinopole despre aceasta, a ordonat vizirul de s-au șters prin tencuială.
La anul 1802, septembrie 14, în ziua de Vinerea Mare, teribilul și vestitul cutremur de pământ a dărâmat turnul pe jumătate, și locuitorii Capitalei nu s-au mâhnit de dărâmarea mai multor case mari și biserici, cum s-au mâhnit de dărâmarea pe jumătate a acestui falnic monument ce împodobea orașul și pe care, astăzi, îl „mâncarăm" desăvârșit, noi, descendenții strămoșilor noștri, ca țiganii, biserica de cașcaval. Acel monumental și mare clopot, căzând din înălțimea turnului, știrbit la o margine, a stat mulți ani în curtea spitalului, fără să fie întrebuințat până la anul 1843, când fu ales de țară ca domn George D. Bibescu. Atunci, pentru ziua aceea, porunci guvernul de se urcă clopotul iarăși în turn, pe crivace țepene și, așezându-l, l-au tras așa știrbit cum se afla, ca să facă și el gloria acelei zile fericite și memorabile, când a fost dat țării six-și aleagă singură domnitorul, fără nici un ordin din partea Porții. Peste puțin timp însă, clopotul a fost iarăși scoborât. Acel clopot, bine lucrat, plin de ornamente, pe care se vede o întreagă inscripție istorică, cei Trei Ierarhi și frumoasa marcă a țării noastre, a devenit, în gluma orășenilor, proverbial. Astfel se zicea:
