Curtea Veche. Ei aveau în capul lor pe un grec, anume Melanos bocceagiul, și au început a jefui prăvăliile de prin târg, intrând din cârciumă în cârciumă și îmbătându-se cu toții, astfel au năvălit și la Palatul Domnesc, cu un măgar după ei.
Melanos fusese pus, de ceata lui, călare pe măgar, zicând că pe el l-au ales de domn și stăpânitor, fusese îmbrăcat cu cuca domnească și cabenița; i se dăduse topuz domnesc în mână și steaguri domnești. Astfel plecaseră cu el înainte prin târg, strigându-i mereu:
— Să trăiești, Măria Ta, ani mulți și fericiți! Apoi îl înjurau cu cele mai proaste cuvinte; îl amenințau că dacă nu-i va purta pe unde voiesc ei, apoi îl vor ...; aci venea cea mai groaznică înjurătură ce putea ieși din gura unor bețivi.
Tot alaiul lor se poprea, cum zisei, din cârciumă în cârciumă și ei beau ce la ieșea înainte. Aceasta a ținut 2 zile și 2 nopți și, de mai ținea și a treia zi, bețivii ar fi dat foc orașului.
Dumnezeul Capitalei, care a protegiat-o totdeauna, a făcut ca să se afle în monastirea Cotroceni o ceată de 100 de turci, cu un beșli aga (aceste cete erau întotdeauna acreditate pe lângă domn). După scoaterea din domnie a lui vodă și în așteptarea venirii oștirilor rusești, turcii nu plecaseră încă la Rusciuk. Neguțătorii mai de frunte din Capitală, văzând prăvăliile și stările lor amenințate de acești crai de Curte Veche, alergară cu toții și se plânseră la acest beșli aga. Îndată ce a auzit de cele ce se petreceau în oraș (căci monastirea Cotroceni era departe de oraș), înțeleptul turc încălică, împreună cu ceata lui, și sosind în oraș, se luă după crai și pe care îl prindea îl spânzura chiar în locul unde se găsea. Pe nenorocitul Melanos însă l-a spânzurat în mijlocul târgului, într-un colț de răspântie, iar gătelele domnești le-a adus pe toate la palat și le-a dat în seama boierilor ce țineau locul de domn. Aceștia nu aveau nici o oștire, ca să străjuiască orașul, fiindcă nici bani nu erau în vistieria țării.
Nu puțin după aceasta sosi și armata rusească, însă de atunci, în istoria țării, se numește această revoluție epoca apelpisiților de la Curtea Veche, rămâind și zicătoarea de „crai de Curtea Veche".
Vreau a vorbi și de alte câteva obiceiuri pe care le aveau românii, căci nu găsesc de cuviință a le lăsa în întunericul uitării. Astfel, încep cu Călușarii. Acest joc voinicesc este din timpul cavalerilor romani, de aceea vedem pe călușarii de azi împintenați, cu măciucă în mână (armă veche romană), cu un căpitan sau un conducător în frunte, cu steag și
