pomeniri se numeau miroane și se făceau în patruzeci de zile sărindar.
În București se mai aflau trei biserici cu hramul (patronajul) Izvorului Tămăduirii. Aceste biserici erau în trei părți opuse ale Bucureștilor, ca să fie în apropierea tuturor convalescenților, care beau apă sfințită de la ceșmelele lor. Când bolnavii se făceau de tot sănătoși, trimeteau de pomană la pușcărie, pentru arestanți, un cazan mare cu un fel de bucate gătite, câte o pâine, câte o litră de vin și câte o lumânare. Acest obicei îl mai aveau toți părinții noștri, atât la nunți, când măritau sau însurau, și la moartea vreunui membru al familiei, precum și la sâmbetele morților, care erau la Lăsata Secului și la Moși.
Acum să vorbesc și despre câteva biserici istorice din Capitală, despre care nu am pomenit, ca biserica din mahalaua Foișor, făcută de doamna lui Mavrocordat, care ședea la Cotroceni; biserica Mihai Vodă, cu patronajul Sfântului Nicolae — ea este făcută de însuși Mihai. Acolo, pe acel deal se afla o bisericuță, zisă Biserica Albă, într-însa s-a grijit Mihai, când îl aduceau paznicii trimiși de Alexandru Vodă, la 1591, ca să-l scoată din Bănia Craiovei, spre a-l tăia; el a rugat pe paznici, când a trecut pe lângă acea bisericuță, să-i dea voie a săruta icoanele și a se griji; în rugăciunea lui a făgăduit că o va face de zid și o va ocoli cu case și cu zidire, de va scăpa. Și, întru-adevăr, după ce s-a făcut domn, a transformat acea bisericuță în mănăstire mare de zid, a ridicat împrejur case, în care s-a așezat Palatul Domnesc (1592). Biserica Sfinților Apostoli și acea a Sfântului Spiridon cel Vechi sunt făcute de familiile Dudescu, Cantacuzino și Cantemir. Biserica Schitul Măgureanu, ridicată pe dealul unde se află, lângă lacul Cișmigiului, în marginea Bucureștilor, a fost făcută chinovie de călugărițe de către vechea și boiereasca familie a Măgurenilor, rudită cu împărăteasca familie a Cantacuzinilor. Biserica din suburbia Oborul Vechi, cu hramul lui Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului, ridicată de către Teodosie mitropolitul; acolo era un câmp deschis, ca și câmpia de azi a Moșilor, unde se făceau cele două târguri de vite ale săptămânii; de aceea se numește acel loc, până în ziua de astăzi, Oborul Vechi.
Pe acea câmpie, după vechiul obicei al strămoșilor noștri, un boier din familiile mari ale țării, anume serdarul Mogoș, proprietarul caselor Brâncoveanului Grigore, cum și al moșiei Mogoșoaia, ridică o cruce mare, de piatră, groasă și înaltă ca cea de la Călugăreni, și pe ea puse de se săpă
