unde s-a făcut sfințirea apei și s-au citit rugăciuni către Sfânt. Din acea zi, epidemia a început a scădea treptat și Capitala a scăpat de acel flagel, iar Caragea s-a întors în palatul lui din satul său, Domnești, de pe Sabar, unde sta retras. A doua minune au văzut-o toți bucureștenii, dimpreună cu mine, care eram în etate de 16 ani, și iată cum s-a petrecut. La 1827, în domnia lui Grigorie Vodă Ghica, era o secetă teribilă, trei luni nu plouase, tocmai acele trei luni când se reclama de toată lumea ploaie; toți erau îngrijorați că vom rămânea de iarnă să flămânzim și vom fi siliți să mâncăm ghindă și coji de stejar coapte în cuptor și apoi trimise la moară să se facă făină; hrana asta o mai avuseseră românii și altă dată, când sta" câmpiile satelor albite de oasele vitelor moarte, din lipsa nutrețului. A chemat bătrânul și bunul părinte al țării, Grigore Ghica, pe cuviosul și sfântul mitropolit Grigorie și l-a poftit ca să scoată pe Sfântul, într-o întinsă și îndelungată procesiune. I-a spus că și dânsul, cu toți boierii, călări, va însoți procesiunea. A doua zi, de dimineață, în ziua de 15 mai, porniră toți, vodă cu boierii în frunte, iar mitropolitul în butca sa, cu doi diaconi pe capră, lângă vizitiu, îmbrăcați toți în odăjdii. În mulțime mă aflam și eu, autorul acestei broșuri. Coșciugul Sfântului era purtat de preoți pe umeri, cu schimbul. Pornirăm din Mitropolie pe Podul Caliții (Calea Rahovei) și de acolo ocolirăm spre Dealul Spirii, la Cotroceni, apoi, trecând podul de la Grozăvești, merserăm spre miazănoapte, unde astăzi e Gara de Nord, și, o minune ! când plecarăm de acolo, văzurăm un nor măricel, care venea dinspre nord, iar când sosirăm în capul Podului Mogoșoaiei (Calea Victoriei), începu o ploaie torențială; vodă și boierii și toți ceilalți furăm udați până la piele, eram ca muiați în găleți de apă, însă nimeni nu se grăbea. Cortegiul merse tot încet. Măria Sa fiind în frunte, călare, cu boierii, ne ținea tot la pas. Astfel sosind la Biserica sfintei Mitropolii, din deal (locașul Sfântului), au descălicat vodă și toți boierii și au intrat în biserică, leoarcă de apa ploii. Mitropolitul a făcut atunci molitfele de mulțumire, Cu coșciugul deschis; toți au început a face mătănii și a săruta pe Sfânt, de la domn până la cel de pe urmă asistent.
Vodă și boierii s-au urcat apoi în caleștile lor și s-au întors acasă.
Această ploaie, cu oarecări întreruperi, a ținut trei zile.
O altă minune s-a făcut la 1831, fiind președinte al Divanurilor Valahiei și Moldaviei generalul Kiseleff, când se ivi atunci teribila epidemie a holerii și fugiră toți boierii din București pe la moșiile lor, iar Capitala rămase pustie. Atunci, din ordinul generalului Kiseleff, pornirăm din Craiova, Regimentul
