lor, pe alții jefuindu-i la drumul mare. Curând și-a format gazde prin toată România Mică, prin Teleorman, Olt, Argeș; mai încoace, spre Capitală, în județele apropiate, nu a călcat Jianu. Vodă Caragea, aflând de asta, s-a indignat și a pornit după el poteri, în care erau și turci, ca să-l prindă. Un an întreg a trebuit până să pu<nă> mâna pe el. În fine, prinzându-l la Giuvărești, prin trădare, l-au adus arnăuții în București, și spătarul înfățișându-l lui vodă Caragea, acesta l-a întrebat pe grecește:
— Ciocoiule, fecior de oameni cu moșii, nu ți-a fost rușine să te faci hoț de drumuri ?
Jianu i-a răspuns:
— Iartă-mă, Măria Ta, că eu nu sunt hoț, n-am omorât pe nimenea și, dacă am jefuit pe cei cu avere, am făcut asta ca să am de cheltuială și să plătesc lefurile neferilor, care mă însoțeau, precum și gazdele care îmi dădeau adăpost, și iată de ce m-am sculat, că Măria Ta ai adus pe capul nostru toate haimanalele din Fanar, le-ai dat toate slujbele țării, astfel că noi, tineri români și fii de boieri, am rămas fără nici o slujbă și de bătaie de joc a dregătorilor, de la ispravnic până la zapciu.
Atunci vodă i-a zis iar:
—Îndrăznești, ciocoiule, să-mi vorbești așa ? Nu știi că am putere să te spânzur ?
— Ba știu, atât ne mai lipsește, să ne iei și viața.
— Așadar, măgarule, vei merge la ocnă, ca să te pocăiești. Astfel, îl trimise în fundul ocnei la Teleaga, unde șezu o toamnă și o iarnă, iar când fu în primăvara anului 1817, Iancu Jianu, înțelegându-se cu alți doi din tâlhari, se ascunseră între bolovanii de sare, ce se scoteau cu burdușe de bivol până în fața ocnei, unde era crivac la roata care scotea sarea și care era învârtită de cai. Văzându-se afară, se repeziră, deodată, la cei doi plăieși ce se aflau de streajă la gura ocnei, îi legară, astupându-le gura cu mâna, îi dezarmară și apoi o luară la fugă prin păduri. Până să meargă plăieșii în curtea Cămârășiei, care era departe de gura ocnei, să dea de știre schimbului lor, Iancu a avut destul timp ca să se depărteze prin văile munților și să-și mai găsească încă doi, trei tovarăși. Formându-și astfel o ceată, s-a strecurat din păduri în păduri, până în pădurile Ilfovului.
Auzind de asta, vodă Caragea s-a supărat și a pornit toate poterile județelor după Jianu; l-au prins și l-au adus la pușcărie în București. A treia zi, vodă îl osândi la moarte prin spânzurare. Atunci, domnița Raluca
