dar ce să faci, fătul meu, se vede că asta ți-a fost soarta, spune-mi mai ai tovarăși în negustoria asta ? Ce bani și ce scule ai și unde le-ai pus la păstrare ? Generalul Kiseleff a dat poruncă ca, cu orice preț, viața ta să se păstreze și, de te vei face bine, îți va lăsa, desigur, acele bogății, că te-ai purtat bine, când l-ai lăsat în viață, după ce i-ai scris.
Tunsu a răspuns:
— N-am nimic, Preasfinte, că cea mai mare parte din banii ce luam de la bogătași îi împărțeam la săraci, de-și cumpărau boi, vaci, de-și măritau fetele, iar sculele ce am avut le-am dat și eu unde am putut.
Ilarion a adăugat atunci:
— Dumnezeu să te binecuvânteze, că eu trimit pe popa să te grijească.
Până să vi<nă> însă popa al nostru, comandantul de piață rusesc, polcovnicul Iacobson, trimisese de chemase un popă rusesc ca să-l spovedescă și să-l grijească, și asta din ordinul bunului președinte al divanurilor Valahiei și Moldovei, generalului conte Pavel Dimitrievici Kiseleff, căci lui i se raportase deja că Tunsul este împușcat în burtă. Generalii și toți boierii au mers la ovaht și l-au văzut, iar felcerii au stat lângă el neclintiți, schimbându-i legăturile la rană, până aproape de ziuă, când nenorocitul Ioniță Tunsu își dete sufletul. A doua zi, aga a chemat pe căpitanul Radu, care ședea pe Podul Târgului de Afară, și i-a dat pe nașul său. Puindu-l într-o căruță de Hereasca, Radu l-a dus și l-a îngropat afară din București, aproape de câmpia Mărcuții, pe malul unui șanț al drumului, înfingîndu-i pe mormânt o scândură văruită, pe care era scris numele lui Tunsu.
Povestesc de Iancu Jianu, tot contemporan al meu, pe care lumea îl califică de haiduc. Eu însă n-am voit să-l bag în rândul haiducilor, căci nu era haiduc, ci era înainte-mergătorul lui Tudor Vladimirescu. Iancu Jianu era din cea mai nobilă familie din Caracal, județul Romanați, numită a Jienilor, iar astăzi a Cesienilor. Acest tânăr, văzând trista stare a țării, văzând mulțimea de fanarioți ce inundaseră țara, aduși de diferiți domni din Fanar, văzând slujbele țării toate date pe mâna lor, văzând că fiii românilor, mai cu osebire ai boierilor români, nu erau deloc chemați la nici o funcțiune a țării lor, pornit de un sentiment curat românesc, și-a compus o ceată de haiduci, ca să calce și să pedepsească, pe drumuri, pe fanarioți, oriunde îi va găsi. Astfel a început cu ceata lui a bate, a chinui și a jefui pe toți amploiații fanarioți, pe unii călcându-i la moșiile
