trag focuri asupra lor, pe Grozea și pe Dinică masalagiul îi omoară, iar pe Tunsu îl rănește în burtă. Haiducul se târăște până pe malul opus al Dâmboviței și cade în răchita râului, având pistoalele la brâu. După încetarea focurilor, polcovnicul de poteră, M. Cincu, care cunoștea mai dinainte pe Tunsu, trece călare podul, cu catanele lui, și auzind un gemăt în marginea Dâmboviței, a început să strige pe întuneric spre locul unde se auzea geamătul: — Mă Ioniță, tu ești? Că eu sunt polcovnicul M. Cincu, stai pe loc, Ioniță, că eu te scap.
Atunci, păcătosul de Tunsu răspunse: — Eu sunt, cucoane Mihalache, scapă-mă, că eu n-am omorât pe nimenea, mațele îmi sunt pe jumătate ieșite, apropie-te de mine, că deși sunt cu armele la brâu, dar voi să ți le dau numai Domniii Tale. Apropiindu-se Mihalache Cincu, i-a luat armele de la brâu, și pe el, ridicându-l catanele lui Cincu și cu soldații ce mai veniseră, l-au trecut pe brațe podul.
În acest interval, sosesc, la capul podului, aga, într-o trăsură cu doctorul Marsili, într-altă trăsură doi aghiotanți ai genera- lului Kiseleff, prințul Galițieff și prințul Urusoff, și în altă trăsu- ră un ofițer cu un doctor rus. Aceștia au fost trimiși, mai dinainte, la grădina lui Procopie (unde erau cei mai mulți boieri și generali adunați), ca să se încredințeze de starea lui Tunsu, și când văzură că-l țineau soldații și catanele pe mâini, rănit, se dădu jos din droșcă ofițerul care însoțea pe doctorul, iar doctorul luă pe Tunsu în droșcă. Un sergent de ai noștri sări pe capră, lângă birjar, apoi trăsura porni în goana cea mai mare pe Podul de Pământ și sosi, curând, cu Tunsu la garda mare rusească, care era într-un maidan deschis, peste drum de Teatru (astăzi casa Reș, giuvaergiu, și Hotel „Continental"). L-au așezat pe pat, într-o odaie deosebită, au aprins zece lumânări, și doctorul a chemat chirurgi ruși; boierii, care stau în odaia ofițerului de caraulă, chemară și dânșii pe doctorii Gronau și Arsachi, cerându-le, cu stăruință, viața lui Tunsu, căci așa era ordinul generalului Kiseleff. Chemară apoi și pe episcopul Argeșului, Ilarion, ca să spovedească pe Tunsu și să afle astfel câte ceva de la dânsul. Chirurgii se căzniră două ceasuri ca să-i scoată glonțul și nu putură, îl chinuiră grozav, cusându-i burta și astupându-i la spate altă rană, căci avea două, una primită pe pod și cea de la spate, în Dâmboviță. Sosind și Ilarion episcopul, l-a recunoscut îndată.
— Bine, Ioniță, i-a zis, tu te purtai bine ca paracliser; aveam de gând să rog pe mitropolit să te facă diacon și să-ți dea apoi haina preoțească. Ei,
