încă pentru a scăpa de această iobăgie de fapt, ascunsă sub un văl subțire de liberalism occidental de drept. Era deci fatal ca iobăgia de fapt să se reintroducă; și, dacă ea s-a reintrodus nu numai cu fondul, dar și cu formele vechi — nu vorbim de cele juridice —, cauza e că-i mai ușor să reintroduci forme vechi decât să le schimbi. Pentru a schimba mai trebuie puțină originalitate, bătaie de cap și muncă creatoare; pentru a reintroduce numai, trebuie rutină, tradiție, inerție, tot calități cu care au strălucit întotdeauna clasele noastre dominante iobăgiste.
Dar, dacă s-au reintrodus relațiile de producție iobăgiste, apoi era logic ca și instituțiile politico-sociale și relațiile de drept tot cele vechi, feudale, să se reintroducă, pentru că relații de producție feudale alături de instituții și relații de drept liberalo-burgheze, asta e o absurditate și un nonsens aproape grotesc. Și, totuși, acest nonsens a devenit o realitate, și trebuia sa devină în condițiile sociale date.
Am văzut ce puteri sociale au provocat reînființarea relațiilor de producție iobăgiste. Să vedem acuma care au fost condițiile și puterile sociale care în același timp au fixat instituțiile și relațiile de drept liberalo-burgheze ce fuseseră introduse.
Mai întâi e însăși țărănimea. Țărănimea a putut de fapt să fie adusă, pas cu pas și prin tot felul de mijloace, în iobăgia economică veche; dar să readuci de jure pe iobagul liberat în iobăgia de drept, aceasta ar fi fost pur și simplu o imposibilitate; țărănimea s-ar fi ridicat ca un singur om. Mai sus am arătat condițiile sociale, interne și externe, care impuseseră întemeierea instituțiilor
