C. A. Rosetti și alții, au putut să aibă — și au avut — alte motive justificate. Dar dacă vodă Cuza, în afară de țărănimea pe care o avea de partea sa, ar fi avut și clasa puternică, economicește dominantă, boierimea, atunci ar fi putut să fie de zece ori mai autoritar și mai... crai, iară liberalii de o sută de ori mai. pudici (evenimentele istorice explicate prin pudicitate — ce mai istorie!), tot domnitor ar fi rămas și nimeni n-ar fi încercat aventura nebună de a-l detrona.
Scriind acestea, trebuie să mărturisesc că acum un sfert de veac, vorbind de formidabila înșelare a țărănimii săvârșită cu împroprietărirea de la 1864 și după împroprietărire, făceam părtași conștienți și pe Cuza și pe Kogălniceanu. Mai târziu m-am încredințat că intențiile lor fuseseră democratice, dar că n-au putut rezista unor împrejurări mai tari decât ei.</ref>
A mai fost câte un ideolog incorigibil, ca C. A. Rosetti, care de asemenea a luat calda apărare a țărănimii, fără să priceapă însă unde e adevărata ei boală, adevărata ei durere. Și a fost înlăturat din viața publică. Nu-i vorbă, în orice caz ar fi fost înlăturat, dar altfel, rodnică, i-ar fi fost activitatea dacă ar îi priceput întreaga și monstruoasa contrazicere economico-socială a noii alcătuiri.
Așadar, împotriva acestei reînvieri a iobăgiei rămânea să se lupte țărănimea însăși.
Și ea s-a luptat, sau mai bine zis s-a zbătut în mari și nesfârșite dureri, cu jertfe groaznice, s-a zbătut și... se zbate
