ce se ridica în urma introducerii instituțiilor noi și care avea toate aspirațiile — poate pentru moment la unii instinctive încă — de a înlocui vechea clasă boierească. în sfârșit, era statul, care avea interese vitale ca să se reînființeze raporturile economice vechi, și aceasta în dubla calitate: de cel mai mare proprietar rural, având deci interese comune identice cu ceilalți proprietari, și de stat propriu-zis, oare reprezintă interesele claselor dominante și care nu putea să se dezvolte pe baza creată.
Astfel, toate puterile sociale trebuiau să fie împotriva țărănimii.
Ca excepție au rămas doar domnitorul Cuza și Mihail Kogălniceanu cu partizanii lor, care, pe de o parte, prea au luat în serios schiloada creație economică, iar pe de altă parte și-au luat în serios rolul de apărători ai țărănimii.<ref>Țin să amintesc din nou că această lucrare e o analiză economieo-socială, nu de judecată istorică, după cum e, spre pildă, remarcabilul studiu al d-lui R. Rosetti. Dacă ar fi să cercetăm a cui e vina reintroducerii iobăgiei, ar trebui să exceptăm pe Cuza și Kogălniceanu și pe adepții lor sinceri. Aceștia au avut cel puțin intenția să elibereze cu adevărat țărănimea. împrejurările economico-sociale, pe de o parte, puterea clasei dominante, pe de alta, au fost mai tari decât ei. Dealtfel, tot aici trebuie căutată și una din cauzele hotărâtoare ale detronării lui Cuza. Doamna Elena Cuza a avut dreptate când în interviul acordat Adevărului a spus că adevărata cauză a detronării a fost problema agrară. Decât că explicațiile date sunt greșite. Doamna Elena zicea că proprietarii se temeau că le va lua Cuza moșiile și le va da țăranilor și de frica asta au pus la cale detronarea lui. Aceasta nu este exact. Legea de la 1864 fusese votată, împroprietărirea făcută — și cu câte greutăți — și proprietarii știau foarte bine că nici prin gând nu-i putea trece lui Cuza ca să le mai ia moșiile (afară de partea stabilită prin lege) și să le dea țăranilor; și dacă i-ar îi venit în gând așa ceva, n-ar fi permis-o Europa. Nu, de asta nu se temeau proprietarii. Dar ei se temeau cu drept cuvânt că, date fiind sentimentele țăranofile ale lui Cuza și autoritarismul lui, el va pune piedici reintroducerii raporturilor de producere iobăgiste. De aceea s-au asociat la detronarea lui. Și doar nu e o simplă întâmplare că legea tocmelilor agricole, cerută cu atâta insistență încă din 1864 și depusă la Cameră tocmai peste un an, fu votată după o lună de la detronarea lui Cuza, nu fără a fi fost și înăsprită în acest scurt interval. Se înțelege că actorii direcți ai detronării, cum au fost
