Pagină:Constantin Dobrogeanu-Gherea - Neoiobăgia.djvu/55

Această pagină nu a fost verificată

pământ, din capul locului au fost puși în imposibilitatea de a-și face o adevărată mică gospodărie țărănească. Cu atâta pământ ei n-ar putea-o face nici azi; cu atât mai puțin au putut-o atunci, când cultura era și mai primitivă. Nu mai vorbim de cei 60 000 de țărani împroprietăriți numai cu loc de casă și grădină.

Dar, în afară că s-a dat puțin, s-a dat și pământul cel mai prost râpe, pietrișuri, nisipuri, lut; apoi li s-a dat pământul cel mai depărtat de sat și — monstruozitate fără seamăn — fără delimitare, ceea ce a fost un izvor de certuri și procese.[1]

  1. „După ce pământurile date foștilor clăcași au fost integral plătite, ar fi fost firesc ca fiecare să fie pus în stăpânirea parcelei sale și să i se dea la mână documentul de proprietar. Nu s-a urmat așa. Și din această cauză nesfârșite neînțelegeri, certe, bătăi, ba chiar omoruri au fost și sunt, așa încât unii, în loc de a câștiga pământul plătit, au ajuns la pușcărie și alții s-au sleit cheltuind, s-au sărăcit umblând prin judecăți pentru pământul lor. Și la judecăți s-au întâmplat cazuri că nu cel cu drept a câștigat...”. „...Toate acestea și câte alte turburări și nedreptăți n-ar fi avut loc dacă statul făcea ceea ce dator era, adică delimitarea individuală a proprietății sătești” (I. G. Bibicescu. În chestiunea. agrară, p. 35, 36). Nu mai vorbim de înșelătoriile directe ale proprietarilor, care, după obiceiul pământului, au căutat și au izbutit să eludeze legea de împroprietărire. lată ce zice un mare proprietar și un conservator, dar om cinstit și bun cunoscător al vieții agrare, Gr. Păucescu, citat de d-l I. Bibicescu: „Toți oamenii abili, toți oamenii vicleni s-au opus la împroprietărire sub cuvântul că au învoieli particulare și mulți au izbutit să înlăture aplicarea legii rurale. Vi s-a spus că în Moldova clăcașii au fost goniți cu totul de pe unele proprietăți ca să nu-i apuce legea rurală făcând clacă. În părțile noastre, mulți proprietari au luat biletele de clacă de la locuitori ca să poată susține că n-au făcut clacă și, prin urmare, n-au dreptul la împroprietărire; pe alocurea proprietarii le-au vândut câte o mică bucată de loc și legea rurală i-a găsit proprietari” (I. G. Bibicescu. În chestiunea agrară, p. 30).