Sari la conținut

Pagină:Constantin Dobrogeanu-Gherea - Neoiobăgia.djvu/54

Această pagină nu a fost verificată

La împroprietărirea foștilor clăcași de la 1864, țăranii au primit în total aproape 1 800 000 de hectare, cam un sfert adică din întinderea arabilă țării. Celelalte trei sferturi, afară de pământul moșnenilor, răzeșilor, au rămas în mâinile proprietarilor și ale statului.

La 1864 li s-a dat țăranilor: la 71 912 fruntași 413201 de hectare, la 202075 de mijlocași 882737 de hectare, la 134 132 de pălmași 384 758 de hectare, în total deci la 467 840 de familii țărănești s-au dat 1 766 258 de hectare, sau, în mijlociu, 3,9 hectare de familie țărănească. Dintre împroprietăriți, fruntașii au primit, în mijlociu, aproximativ 6 hectare de familie țărănească, mijlocașii 41/2 și pălmașii 21/2; 60 000 de țărani au fost împroprietăriți numai cu loc de casă și grădină.

Din aproape jumătate milion de țărani împroprietăriți, numai unii dintre cei 72 000 de fruntași puteau în condiții prielnice să-și întemeieze de bine, de rău o gospodărie temeinică și serioasă. Dar ceilalți, imensa majoritate, care au primit foarte puțin