Pe urmă, pământurile date n-aveau de multe ori drumuri care să ducă la ele, astfel că țăranul avea pământ, dar nu putea să ajungă la el; drumul către pământul țăranului trecea prin proprietatea mare, ceea ce a devenit mai târziu un mijloc ușor, eficace și feroce de aservire a țăranului. În multe locuri s-a dat pământ țăranilor, dar adăpătorile de vite au rămas în mâna proprietății mari — un alt mijloc feroce de aservire.
Astfel, țăranii au primit pământ puțin, absolut neîndestulător pentru formarea unei gospodării țărănești, au primit pământul cel mai prost — nisipuri, luturi, râpi —, au primit pământ prea depărtat de locuințele lor, înconjurat de pământ boieresc, fără putință de a ajunge la el decât cu învoirea boierului, au primit de multe ori pământ fără adăpători pentru vite, care au rămas iarăși în „mâna proprietarilor mari. S-a făcut deci parcă anume ca această proprietate mică țărănească nu numai să nu se poată dezvolta ,și înflori, dar nici să nu poată trăi măcar.
Tendința ascunsă, dar destul de lămurită a acestei prime împroprietăriri era deci să facă imposibilă viața neatârnată a unei mici proprietăți, sa pună pe cei împroprietăriți în imposibilitatea de a trăi din proprietățile lor, ci, într-un fel sau altul, să fie în dependență economică
