să necesiteze o asemenea transformare, nici clasele producătoare, numeroase și importante, care s-o reclame.
Se înțelege, era o clasă producătoare, numeroasă și importantă, care gemea sub iobăgie: era țărănimea. Dar țărănimea dorea și reclama nu introducerea instituțiilor liberalo-burgheze, ci desființarea iobăgiei; ea s-ar fi mulțumit mai curând cu monarhia absolută a unui vodă care ar fi eliberat-o din iobăgie.
Și, totuși, instituțiile caracteristice capitalismului s-au introdus, și nu numai la noi, ci și în alte state înapoiate, care se găseau în condiții mai mult ori mai puțin similare, cum sunt, de pildă, Serbia și Bulgaria. Și atunci [se] naște întrebarea: care sunt acele însemnate puteri oculte care au făcut să se introducă noua întocmire? Căci trebuie să fie puteri mari și însemnate acelea care sunt în stare să impună o întreagă transformare socială în țări care n-au în ele însele condițiile obiective și subiective proprii pentru o asemenea transformare.
Așa ar fi trebuit pusă chestia de vechii conservatori, iară nu cum au pus-o ei: o mână de bonjuriști, o mână de tineri care au învățat ori au petrecut la Paris, văzând cultura, bogăția, civilizația incomparabilă a Franței, și-au închipuit că toate acestea sunt produse numai de instituțiile ei și atunci le-au introdus și în țara lor, unde se potriveau ca nuca în perete; aceste instituții au folosit foarte mult, materialmente și politicește, celor ce le-au introdus și clientelei lor, în schimb au fost dezastruoase pentru țară.
Aceasta e, în câteva cuvinte, felul criticii făcute de conservatorii vechi întocmirii politico-sociale
