Pagină:Constantin Dobrogeanu-Gherea - Neoiobăgia.djvu/29

Această pagină nu a fost verificată

Am dat o foarte mică schemă a dezvoltării societăților civilizate, de la care am împrumutat și noi instituțiile noastre politico și juridico-sociale. Firește, această schemă e cât se poate de scurtă și poate chiar confuză tocmai din cauza scurtimii ei. În câteva pagini nu puteam da o schemă clară, amănunțită și cuprinzătoare a dezvoltării societăților civilizate în legătură cu instituțiile lor. Dar, așa cum e, credem că ne va fi de ajuns pentru dezvoltările noastre ulterioare.

Și înainte de toate se vede, cred, destul de clar, chiar din schema asta atât de scurtă, că în țara noastră nu numai că n-am avut o dezvoltare organică-socială din care să fi rezultat necesarmente instituțiile occidentale ce am introdus, dar n-am avut nici împrejurări, nici condiții sociale, fie obiective, fie subiective, în sensul celor arătate mai sus pentru introducerea lor.

Astfel, dacă privim țara noastră la începutul veacului trecut, găsim la țară, în sat, un nivel de producție economică și relații sociale ca în evul