legea ofertei și cererii și, în termen mijlociu, își primește valoarea mărfii lui. E o tranzacție ca oricare alta, nu numai liberă, dar și egală, în care cei doi contractanți intră liberi și egali.[1] Această nouă egalitate economică se reflectă în relațiile juridice din societatea burgheză sub formă de egalitatea tuturor înaintea legii, principiu esențial care stăpânește de acum înainte toate relațiile juridice, căci este evident că dacă muncitorii, cel din urmă strat din piramida socială, se bucură de egalitate înaintea legii, cu atât mai mult, bineînțeles, straturile superioare lor.
Se înțelege, libertatea și egalitatea economică nu implică deloc egalitatea de avere materială și egalitatea condițiilor materiale de trai. Dimpotrivă, epoca burghezo-capitalistă a adus această inegalitate până la un grad necunoscut încă de nici una din toate epocile precedente; dar asta e cu totul altceva. Epoca burgheză nici n-are însărcinarea istorica să rezolve imensa problemă a egalității condițiilor de trai. Această problemă e a viitorului și va fi rezolvată de altă epocă istorică, de cea socialistă.
Și astfel, organicește, se dezvoltă din, prin și alături de dezvoltarea economico-materială instituțiile și întreaga organizare socială asocietății.
- ↑ Ce robie nouă se ascunde sub această tranzacție liberă și egală, asta a tălmăcit-o atât de strălucit Karl Marx.
