Sari la conținut

Pagină:Concepția materialistă a istoriei - Constantin Dobrogeanu-Gherea.pdf/26

Această pagină a fost validată
22
concepţia materialistă a istorieĭ

chiar în sînul comuneĭ, ceea ce era cu putință pînă la un punct din cauză că comuna era numaĭ pe jumătate colectivistă.

Dar tot aceștĭ factorĭ economicĭ (îmbunătățirea instrumentelor de muncă, creșterea populațieĭ, a diviziuneĭ munceĭ, a schimbuluĭ, neegalitatea relativă a averilor) aŭ fost principaliĭ factorĭ carĭ aŭ dizolvat Marca germană: tot eĭ aŭ dizolvat și comuna americană. La distrugerea comuneĭ aŭ lucrat aceĭ membri aĭ comuneĭ americane colectiviste, carĭ eraŭ maĭ puternicĭ, maĭ bogațĭ, pentru că proprietatea individuală li servea numaĭ lor.

Inse, după dizolvarea comuneĭ, aceștĭ privilegiațĭ s’aŭ găsit într’o pozițiune mult mai dezavantagioasă de cît ceĭ din Europa de altă dată.

In Germania, spre pildă, după ce s’a dizolvat Marca (comuna), ceĭ maĭ privilegiațĭ, maĭ bogațĭ, maĭ puternicĭ — aceĭ carĭ aveaŭ instrumente de muncă, ateliere, pămînt acaparat — aŭ găsit imediat forțe exploatabile în membriĭ maĭ săracĭ aĭ foasteĭ comune, carĭ ajungeaŭ cu atîta maĭ mlădioșĭ cu cît nu mai era comuna cu instituțiile comunale pentru a‑i ocroti. In America înse, după dizolvarea comuneĭ, se găsiaŭ înca atîtea întinderĭ colosale de pămînt liber, în cît ceĭ săracĭ puteaŭ lucra și preferaŭ chiar să lucreze pentru dînșiĭ, nu pentru stăpînĭ. In cît ceĭ ce acaparaseră moșiĭ întinse, ceĭ ce aveaŭ plantațiĭ de trestiĭ de zahăr, ateliere etc. etc., aveaŭ acum instrumente de muncă dar n’aveaŭ brațe, pentru că n’aveaŭ de