Incercațĭ acum, dacă puteți, să explicațĭ acest proces istoric prin concepția lui Buckle, Spencer etc. etc. O proprietate individuală, care în curînd trece în proprietate colectivă, care iară‑șĭ trece în individuală și urmașiĭ colonilor puritanĭ — carĭ fugiseră de apăsare politică și religioasă — oamenĭ, carĭ ceĭ di’ntîiŭ aŭ declarat drepturile omuluĭ, libertate, fraternitate etc., introduc și organizează o robie și un comerciŭ de robĭ, pe carĭ l’ar fi invidiat și barbariĭ vechĭ. Ce explicație ar putea să ne dea Buckle, care crede că factorul hotărîtor în istorie e progresul cunoștințelor, orĭ Spencer, pentru care acela‑șĭ factor e progresul sentimentelor?
Explicarea o găsim numaĭ studiind acest proces istoric, numaĭ socotind ca factor hotărîtor procesul material, economic.
Intr’adevăr.
Primiĭ colonĭ debarcațĭ, cu toate că aveaŭ la dispoziție atîta pămînt cît puteaŭ lucra, nu puteaŭ trăi de cît în mizerie din cauza izolăreĭ, din cauza lipseĭ de diviziune a munceĭ. Lupta cu natura încunjurătoare ca și lupta cu Indieniĭ (Pieile Roșiĭ) trebuia de o potrivă să‑ĭ silească a se grupa în comune semi‑colectiviste, în felul Mărceĭ germane, care s’a alcătuit cam în acelea‑șĭ condițiunĭ.
O dată alcătuite aceste comune, aŭ început să prospereze, s’aŭ îmbogățit, s’a mărit diviziunea munceĭ, s’a împuternicit schimbul, decĭ comerciul, și tot o dată s’a născut o neegalitate de averĭ