în chip cu totul firesc toate aiurările sale trecute, și ne mîngîe-n parte de rătăcirile sale prezente. Plecînd de la robiea animală și trecînd prin robiea dumnezeească, treaptă trecătoare între animalitatea și omeniea lui, omul merge astă-zi la cucerirea și realizarea libertăței lui omenești. De unde urmează că vechimea unei credinți, că vechimea unei idei, departe de a dovedi ce-va în favoarea iei, din potrivă trebuie să ne-o facă suspectă, să nu punem temeiu pe iea. Pentru-că animalitatea o avem doar în urmă, iear omenirea o avem înainte. Iear lumina omenească, singura care ne poate și lumina și-ncălzi, singura care ne poate emancipa, ne poate face vrednici, liberi, fericiți, și care poate înfăptui frățiea printre noi, nu-i nici o dată la început, ci, față cu epoca în care trăim, pururea la sfirșitul istoriei. Să nu privim așa dar nici o dată în urmă, ci mereu înainte, pentru-că înainte ie soarele nostru, mîntuirea noastră ie înainte. Și dacă ie îngăduit, dacă-i chiar folositor, necesar de întors înapoi, pentru studierea trecutului nostru, nu-i de cît pentru a constata ceea ce-am fost și cee-ce trebuește să nu mai fim, ceea ce-am crezut și gîndit și ceea-ce nu trebuie nici să mai credem, nici să gîndim, ceea ce-am făcut și ceea-ce nu trebuie să mai facem nici cînd.
Asta despre vechime. Cît despre universalitatea unei greșeli, această universalitate nu dovedește de cît un lucru: asemănarea, dacă nu identitatea desăvîrșită
